Luminița Dobrescu

Luminița Hortenzia Dobrescu (n. 5 iunie 1946, București) interpretă de muzică ușoară , prima câștigătoare de origine română a Festivalului Internațional „Cerbul de Aur”.Prenumele de „Luminița” provine de la ochii ei negri și luminoși, iar cel de „Hortenzia” de la buchetul de hortensii adus de tatăl ei la maternitate, în ziua în care s-a născut.  S-a născut la București dintr-o mamă originară din Corbeanca, județul Ilfov, născută Tamaș și un tată gorjean din comuna Câlcești (de lângă Tismana. Mama a fost casnică dar cu pasiunea croitoriei- până la vârsta de 20 ani inclusiv, toate hainele fiind făcute de ea (chiar și costumul de la Cerbul de Aur era cusut de aceasta). Tatăl (fost militar) a lucrat ca desenator tehnic la un institut de proiectări. A locuit în București în cartierul Bucureștii Noi în apropierea bisericii Bazilescu. Vacanțele de vară și le petrecea în Gorj, la familia tatălui. Pasiunea pentru muzică a fost inoculată de tatăl ei care știa să cânte.La școală a fost colegă cu cântăreața Angela Similea. În liceu a fost remarcată de profesorul de muzică (zis Pufulete), cel care a întocmit la sfârșitul perioadei de liceu a Luminiței Dobrescu un qvintet de muzică populară care o includea pe aceasta. A debutat pe scena amatorilor de la „Modern Club”, cu acest cvintet, în 1965. Ajunsă - în același an - cu cvintetul la TVR, a fost remarcată de regizorii Cornel și Ileana Pop, realizatorii unei emisiuni de muzică ușoară pentru tineret – Clubul tinereții.  Mulți ani opțiunea viitoarei soliste a fost să studieze medicina, opțiune care avea să se schimbe ulterior. Deși a dat examenul de admitere la Medicină și ulterior a visat să facă chiar canto, mai târziu a fost admisă la Conservatorul Ciprian Porumbescu la secția de Pedagogie. La momentul Cerbului de Aur din 1969 era deja studentă în anul III acolo.În perioada 1965-1970 a ajuns una dintre cele mai apreciate cântărețe din România. Era plătită foarte bine, la nivelul unui Artist al Poporului, fiind apreciată inclusiv de cuplul soților Ceaușescu. Ajunsă "pe val" i s-a propus colaborarea informativă cu organele Securității statului, acesta fiind – conform artistei – unul dintre motivele care au determinat-o să plece în exil .  A hotărât sa rămână în 1970 în Germania, ceea ce i-a adus și divorțul de soțul ei de-atunci  - cu care avea un mariajul nefericit. În Germania Federală a învățat limba timp de 4 ani la Institutul Goethe  și a cerut azil politic, care a durat șapte ani . Ulterior finalizării perioadei de azil a primit cetățenie germană, moment în care a trebuit să renunțe la cea română. A primit în România printr-un proces politic 10 ani  de condamnare – ulterior fiind amnistiată după 3 ani .La Berlin, cu ajutorul unei cunoștințe - personalitate a scenei germane - fiica lui Eduard Kunneke (compozitor de operetă), a reușit să obțină un contract cu o casă de discuri, inițial la Ariola și ulterior la apoi la Emi-Electrola.A înregistrat 10 discuri. Acolo avea să-i întâlnească pe frații Ciceu: pianistul Eugen și instrumentistul de Jazz (percuție) Adrian – care a devenit ulterior soțul ei pentru mai mult de un deceniu.S-a căsătorit pentru prima oară la 20 de ani - după susținerea Bacalaureatului cu Dan Dominique Costinescu - student la arhitectură. Acesta s-a ocupat atât de organizarea diverselor spectacole ale artistei cât și de rolul de textier pentru câteva dintre cântecele sale preluate din repertoriul internațional.  După întreruperea relației cu Adrian Ciceu are mai multe relații sentimentale, realizând în final o relație durabilă cu un cetățean german berlinez , cu care este și actual (2011).  Prima dată revine în România în 1988.  În 1989 pleacă din Germania (moment în care își încheie activitatea de la galeria de artă), pentru a locui împreună cu partenerul de viață în Toscana într-o locuință situat în mijlocul unei plantații de măslini. În 2006 se stabilește – tot în Italia – la Streza lângă Milano pe malul Lacului Maggiore , unde trăiește și actual (2011). Activitatea de expert de artă continuă totuși și în Italia, având ca sediu propria locuință.  Între anii 1995-1999 (la inițiativa ei - prin colaborare cu ministerul de Externe) a devenit Consul Onorific al României în landurile germane Brandenburg și Sachsen-Anhalt.  Nu are copii.