Biografie

Regizoarea si scenarista Malvina Urșianu s-a născut la 19 iunie 1927, in comuna Gușoieni, județul Vâlcea, intr-o familie de boieri.
A studiat Istoria Artelor la Institutul de muzeografie, paleografie si biblioteconomie de la Arhivele Statului si a urmat cursul experimental de cinematografie ținut de regizorul, scenaristul si actorul Jean Georgescu. A studiat singura filmele regizorilor străini si isi începea cariera ca asistenta de regie pentru documentarele lui Jean Georgescu numite Petrolul si Pădurile. A fost asistenta acestuia si la regizarea filmelor In sat la noi, Directorul nostru, apoi asistenta lui Dinu Negreanu la realizarea filmului Nepoții gornistului, a Marietei Sava si a lui Victor Iliu la regizarea filmului Mitrea Cocor.
Prima regie personală a fost cea a filmului Bijuterii de familie (1957), inspirat din nuvela lui Petru Dumitriu, dar in timpul filmărilor a fost intreruptă, a continuat cu Vânt de martie, tot după o din nuvela a lui Petru Dumitriu, filmul având aceeași soartă. In 1958 i s-a înscenat un proces de demascare si a fost acuzata de sabotaj ideologic si anticomunism, a fost arestată si închisă, iar timp de 8 ani a fost interzisă in cinematografie.
In perioada 1968-1987 a realizat 8 filme: Gioconda fără surâs (1968), Serata (1971), Trecătoarele iubiri (1974), Întoarcerea lui Voda Lapușneanu (1979), Liniștea din adâncuri (1982), Pe malul stâng al Dunării albastre (1983), O lumină la etajul zece (1984), Figuranții (1987), la care a scris scenariile si pe care le-a regizat, a urmat o alta pauza de 8 ani, caci se înăsprise cenzura comunista. Pentru ca nu putea regiza filme dupa scenariile scrise de altcineva, si-a intrerupt activitatea.
A revenit in 1995 cu filmul de televiziune Aici nu mai locuiește nimeni, al cărui scenariu fusese refuzat de cinematografie, in anul 2002 a apărut filmul Ce lume veselă. In anul 2003 i s-a decernat premiul special al juriului la Premiile Uniunii Cineaștilor din România pentru acest film, marcând retragerea Malvinei Urșianu din activitate.
A fost căsătorită cu scriitorul si publicistul Paul Anghel, decedat in 1995.