Marcel Anghelescu a fost un celebru actor român de teatru și film. A interpretat roluri de compoziție, cu predilecție comice (Pristanda din O scrisoare pierdută de Caragiale, Nebunul din Regele Lear de Shakespeare) pe scena Teatrului Național din București. A fost laureat al Premiului de stat și a fost distins cu titlul de „Artist al poporului”.
A absolvit Conservatorul de Artă Dramatică de la Chișinău, în 1933, fiind remarcat de regizorul de teatru Ion Aurel Maican, care-i oferă câteva roluri. După facultate vine la Iași, apoi, când Maican pleacă la București, vine și el în Capitală, unde este remarcat de regizorul Sică Alexandrescu. Aici a fost primul punct de plecare întru apreciere și glorie, de aici i s-a deschis lumea fabulosului Caragiale! Interpretează roluri de comedie, dramă, roluri de compoziție pe scena Naționalului din București, în teatrul radiofonic, pe marele și pe micul ecran, iar, între 1971-1974, îi este încredințată conducerea Teatrului din Ploiești.
Pentru tot ceea ce a dăruit, pentru toată truda și talentul său, Marcel Anghelescu a primit titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Române (1953) „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitatea merituoasă” și apoi pe cel de Artist al Poporului din Republica Populară Română (în 1964) „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”. Mai mult, a fost laureat al Premiului de Stat și distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
Dacă toate aceste titluri și distincții nu ar fi fost susținute, într-adevăr, de o largă simpatie populară și un consens firesc al criticii de specialitate, nu ar fi însemnat nici trei parale. Însă entuziasmul în ceea ce privește magia distribuită de Marcel Anghelescu a fost la unison, de când a început să apară în filme și piese de teatru și până când destinul i-a întrerupt firul (programat al) vieții. La 22 februarie 1977, vocea sa inconfundabilă s-a stins sub o singură articulație guturală.
Avea ușor peste 67 de ani și, pesemne, încă multe de spus și multe roluri de jucat pe scenă. Dar nimeni nu poate contesta și explica decizia Domnului! Poate chiar să-i fi făcut o favoare, pentru că s-a stins cu numai două săptămâni înainte de marele și devastatorul cutremur din primăvara lui 77! Oricum, ar fi fost la fel de tragic să-și vadă unii colegi de scenă pieriți, sau el însuși îngropat sub dărâmături. Așa, când i-a sunat ceasul, a plecat pe ultimul drum bun ce duce spre alte lumi, alte scene și alți veșnici spectatori din Edenul celor aleși. Dumnezeu să te odihnească în pace, Maestre!
