Biografia inedita a unui regizor interbelic
de Marian Tutui
Marcel Blosoms (pe numele sau adevarat Marcel Blumen) s-a nascut la Braila pe 15 februarie 1904. La varsta de 11 ani se muta cu familia în Bucuresti. A studiat la colegiile Cantemir Voda si Gheorghe Lazar si doi ani la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti. Înca de la terminarea liceului si-a început activitatea jurnalistica si cinematografica.
Între anii 1922-1923 a fost redactor la revista "Rampa". În 1923 a lucrat la studiourile Vita- Film din Viena, unde l-a cunoscut pe Mano Kertesz Kaminer care se stabilise în 1918 în capitala Austriei si care, ajuns în America în 1926, a devenit faimosul regizor Michael Curtiz, realizator al filmelor Îngeri cu fete murdare (1938) si Casablanca (1942).
Între anii 1926-1931 Marcel Blossoms a fost redactor la revista "Cinema" (condusa de Nestor Cassvan). În paralel a desfasurat o activitate jurnalistica intensa pentru diferite firme ca Universal, Die Lichtbild-Bühne din Berlin si Ciné-Magazine din Paris.
Între anii 1926- 1929 a realizat cateva filme. Documentarul sau Dambovita apa dulce (1926) nu a fost prezentat niciodata pe ecrane, fiind interzis de cenzura vremii pentru modul in care prezenta contrasele capitalei. Filmul sau de fictiune Lache in harem, realizat împreuna cu V.D. Ionescu, a avut premiera pe 14 ianuarie 1928 la sala Marioara Voiculescu din Bucuresti. O copie a acestui film se pastreaza în colectia Arhivei Nationale de Filme.
Somerul Lache (interpretat de V.D. Ionescu) adoarme pe malul unui lac în timp ce priveste un grup de fete care se scalda. Viseaza ca ajunge în haremul unui pasa si planuieste sa evadeze împreuna cu frumoasa Lily dar tocmai atunci se trezeste iar fetele rad de privirea lui uimita si zdrentele cu care e îmbracat. Dansul cadanelor este realizat cu ajutorul coregrafiei dintr-un spectacol din acea vreme al trupei de balet a Teatrului Carabus. Motivul visului unui somer care idealizeaza locul unde se afla dar si al trezirii sale bruste la realitate aminteste de filme ale lui Chaplin precum Charlot om preistoric (1914) sau Goana dupa aur (1925).
În primul film al lui Chaplin vagabondul sau adoarme pe o banca în parc si viseaza ca se trezeste în epoca de piatra unde reuseste sa devina lider al unui trib si idol al femeilor datorita istetimii si norocului sau. Se trezeste tocmai cand se lupta cu un barbos fioros si constata ca loviturile primite erau cele de la bastonul unui politist.
Marcel Blossoms a mai realizat o comedie, Guguta la strand (1929), din care însa nu s-a pastrat nici o copie.
Între anii 1935-1941 a lucrat pentru 20th Century Fox" (1935), Casa de filme Centuria S.A.R (1936 –1939) a lui A. Paucker si Warner Bros (1939-1941) unde a fost director al compartimentului de publicitate.
În primii ani ai comunismului a lucrat la ArtaFilm (1948), RomFilm (1950) ca traducator de filme rusesti si chinezesti si SovRoFilm (1951). În 1961 a emigrat împreuna cu familia în Israel. În Israel, din pacate, nu a mai putut lucra ca ziarist dupa cum spera.
A încetat din viata pe 11 mai 1965, la varsta de 61 de ani. Marcel Blumen Blossoms a fost înmormantat în cimitirul din orasul Ashdod.