Biografie

Margaret Leighton a fost actriță de teatru și film, care s-a născut la data de 26.02.1922, în Barnt Gree, Worcestershire, Marea Britanie, și care a decedat de scleroză multiplă, la data de 13.01.1976, în Chichester, Sussex, Marea Britanie. Margaret Leighton și-a făcut debutul pe scenă la 16 ani. Fiica unui om de afaceri, ea s-a alăturat companiei Old Vic lucrând cu actorii Laurence Olivier și Ralph Richardson. Spre sfârșitul anilor 1940 și  1950 a jucat teatru la Londra și pe Broadway. Ea a obținut două premii Tony, pentru spectacole de pe Broadway: cea mai bună actriță (dramatică), în 1957, pentru „Mese separate” și, în 1962, pentru „Noaptea iguanei” după Tennessee Williams. De asemenea, a primit alte două nominalizări la premiul Tony la aceeași categorie: în 1960, pentru „Much Ado About Nothing”, de Shakespeare, și în 1963, pentru „Tchin-Tchin”. Primul ei soț a fost editorul Max Reinhardt, celebru pentru colecția de scrisori și fotografii ale dramaturgului și romancierului George Bernard Shaw. Căsnicia lor a durat din 1947 până în 1955. Au divorțat. Cel de-al doilea soț al său a fost actorul Laurence Harvey, din 1957 până în 1961. Au divorțat. Au jucat împreună în filmul The Good Die Young (1954). Ultima sa căsătorie cu actorul Michael Wilding, care a jucat împreună cu ea în Lady Caroline Lamb (1972), dar și în alte filme, a durat din 1964 până în 1976, la moartea ei. A mai jucat în filme notabile, printre care se numără: Under Capricorn (1949), The Constant Husband (1955), Valsul toreadorilor, (1962), Nebuna din Chaillot (1969), X, Y și Zee (1972, cu Elizabeth Taylor, fostă doamnă Michael Wilding) și filmul de televiziune, Great Expectations (1974, în rolul Miss Havisham). Ea a fost nominalizată la premiul Oscar pentru rolul ei secundar din filmul lui Joseph Losey, Mesagerul (1970). În 1971, Margaret a fost diagnosticată cu scleroză multiplă, dar până în 1975, când nu mai era capabilă să meargă, a continuat să joace. A murit din cauza complicațiilor bolii în anul următor. Ea a fost premiată cu titlul de CBE (comandant al ordinului Imperiului Britanic) în Lista de onoare a aniversării reginei din 1974, pentru performanțele ei ca actriță de dramă.