Filmele mele Inchide
Biografie

Margareth Madè, pe numele real Margareth Tamara Maccarrone, s-a născut la 22.06.1982, în Paterno, Catania, Sicilia, Italia, dintr-un tată italian și o mamă egipteană. S-au despărțit când ea avea 8 ani, iar Madè a crescut între Adrano și Pachino. Madè și-a început cariera de model la 15 ani și, în 2000, a câștigat concursul New Model Today al agenției WhyNot din Milano. A apărut la prezentări de modă internaționale și la programele de televiziune Donna sotto le stelle (2000/2002) și La Kore (2002), ambele difuzate de Rai Uno. Madè și-a făcut debutul în film cu rolul Mannina din Baaria (2008) de Giuseppe Tornatore. A interpretat-o pe Sophia Loren în miniseria La mia casa è piena di specchi (2010). A jucat apoi în filme, precum: Una donna per la vita (2012), E fuora, nevica (2014), Andròn: The Black Labirinth (2015), Vălul Mayei (2017), Il mio corpo vi seppellirà (2021). În plan personal, pe 20 august 2016, Madè s-a căsătorit cu actorul italian Giuseppe Zeno, într-o ceremonie catolică. Cuplul are două fiice: Angelica (născută pe 8 noiembrie 2017) și Beatrice (născută pe 4 septembrie 2020).