Marietta Sadova (sau Sadoveanu, n. 14 iulie 1897, Sibiu, d.17 iulie 1981, București) a fost o actriță și regizoare română. A jucat în roluri de teatru (în special cele de dramă ale Teatrului Național din București) și film. A fost soția scriitorului Ion Marin Sadoveanu, iar mai apoi a lui Haig Acterian. După moartea celui din urmă, în 1943, nu s-a mai recăsătorit. A fost simpatizantă a mișcării legionare. A făcut parte din grupul de doamne care participau la conferințele grupului Criterion. Scriitorul Mihail Sebastian îi creionează o imagine negativă, descriindu-i ieșirile antisemite în Jurnalul său.
La sfârșitul anilor '50, după o scurtă perioadă de relaxare, represiunea orchestrată de Securitate reizbucnește violent. După război, în 1956, Marietta Sadova a adus în țară de la Paris, dintr-un turneu al Teatrului Național cu piesele O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale și Ultima oră de Mihail Sebastian, volumele lui Mircea Eliade sau Emil Cioran pe care le-a răspândit sub formă de samizdat. Mircea Eliade i-a înmânat la Paris romanul La forêt interdite (Noaptea de sânziene), dar și Mitul eternei reîntoarceri și Imagini și simboluri, toate publicate în Franța iar Emil Cioran i-a dat zece exemplare din lucrarea La tentation d'exister (Ispita de a exista). A fost acuzată că a introdus în țară materiale periculoase de propagandă anticomunistă. A fost inclusă în lotul Noica–Pillat, alături de Constantin Noica, Dinu Pillat, Arșavir Acterian, Sergiu Al–George, Theodor Enescu, Alexandru Paleologu, Anca Cantacuzino, Ion Negoițescu, Nicolae Steinhardt, Vladimir Streinu, Păstorel Teodoreanu. A fost arestată în anul 1959. Doi dintre inculpați au fost condamnați la moarte, restul de 23 au primit pedepse cu închisoarea.
După executarea pedepsei, Marietta Sadova revine la regia de teatru și de film. A devenit profesor universitar la București la IATC, azi UNATC. A avut roluri notabile în piesele de teatru Profesiunea doamnei Warren de G.B. Shaw, Strigoii de Henrik Ibsen. A pus în scenă Pescărușul de A.P. Cehov la Teatrul Bulandra în 1969, Răzvan și Vidra de Bogdan Petriceicu-Hasdeu.