Biografie

Având origini italiene, Marisa Tomei s-a născut pe 4 decembrie 1964 în Brooklyn / New York , mama sa, Patricia "Addie" Tomei, este profesoară de engleză, tatăl său, Gary Tomei, este scenarist, iar fratele ei, Adam Tomei, este un actor cunoscut. De mică, împreună cu mama ei a lucrat serios la înlăturarea accentului "de cartier" și a urmat cursurile Edward R. Murrow High School, apoi ale Universității din Boston. Are câteva apariții televizate și își face debutul în film într-un rol de mică întindere, Mandy, în filmul "The Flamingo Kid" în 1984.

Joacă în multe filme de factură romantică, comedii, drame, și se face remarcată de marele public. Datorită calității interpretative obține Premiul Oscar în 1993, pentru cel mai bun rol secundar - Mona Lisa Vito în filmul "My Cousin Vinny " și alte trei nominalizări. Are dublă cetățenie americană și italiană.

Sunt cunoscute relațiile de dragoste în 1990 cu actorul Robert Downey Jr., partenerul ei din filmul Chaplin și Only You, în 1999, cu actorul Dana Ashbrook și în prezent cu Frankie Pugliese.

Frumoasă, cu o privire spiritualizantă, sensibilă și fermecătoare, energică și fragilă totodată, a interpretat o gamă largă de roluri, făcându-și un nume de invidiat în lumea hollywoodiana.