Biografie

Martin s-a nascut la 23 Iulie 1961 in Dagenham, Essex. Tot acolo a si copilarit. Mai tarziu, parintii lui s-au mutat in Basildon pentru a gasi de lucru. Pe cand era copil, Martin era genul timid, cu putini prieteni si isi petrecea cea mai mare parte a timpului stand singur in camera lui si citind. Domeniile care il interesau cel mai mult erau limbile straine si muzica. "Pe cand aveam 10 ani am descoperit niste discuri vechi, cu single-uri rock'n'roll, care apartineau mamei mele, piese ale lui Elvis, Chuck Berry, Del Shannon si le'am ascultat de nenumarate ori. Atunci mi-am dat seama ca era singurul domeniu care ma pasiona cu adevarat. Atunci a inceput totul.", marturisea Gore intr-un interviu. La 13 ani proaspatul fan rock a primit cadou o chitara. Martin s-a dovedit a fi un copil foarte talentat si a invatat repede sa cante petrecandu-si majoritatea noptilor exersand. Martin n-a prea iesit cu prietenii si nici nu obisnuia sa bea pana pe la varsta de 18 ani.

El a urmat cursurile liceului St. Nicholas unde a jucat in echipa de cricket a scolii. Rezultatele cele mai bune le-a avut la franceza si germana. Martin s-a imprietenit in liceu cu o colega, Anne Swindell, care fusese mai inainte prietena cu colegul sau... Andrew Fletcher. In 1979, el a terminat liceul si s-a angajat la banca Natwest's Clearing Bank din Londra unde a lucrat un an si jumatate. Pana la aceasta data el avusese deja o experienta in lumea muzicii in duo'ul "Norman and The Worms" impreuna cu colegul sau de scoala Philip Burdett. In 1980, el a parasit aceasta trupa si s-a alaturat lui Vince Clarke si lui Andrew Fletcher in formatia lor care se chema "Composition Of Sound". Atunci si-a cumparat si primul sau sintetizator: un Yamaha 5. Concomitent el a intrat intr-un alt grup local, "The French Look", unde a cantat la sintetizator dar acest proiect a esuat repede. In acelasi an, David Gahan s-a alaturat formatiei "Composition Of Sound" iar ei si-au schimbat numele in Depeche Mode. In 1981, sprijiniti de Daniel Miller, au scos primul lor album: "Speak And Spell". Acest album era in cea mai mare parte opera lui Vince Clarke care era liderul formatiei la acea vreme. Doar doua piese de pe "Speak And Spell" au fost scrise de Martin: "Tora ! Tora ! Tora !" si "Big Muff" (o melodie instrumentala). Tot pe "Speak And Spell" Martin a interpretat piesa "Any Second Now (Voices)". La sfarsitul anului 1981, poate coplesit de succesul neasteptat, Vince Clarke a plecat si Martin a devenit compozitorul formatiei Depeche Mode. In Septembrie 1982, ei au lansat cel de-al doilea album, "A Broken Frame", compus in intregime de Martin. "A Broken Frame" are 2 melodii: "See You" si "A Photograph Of You" pe care Martin le-a compus in adolescenta. In August 1983, a iesit pe piata albumul "Construction Time Again", pe care Martin canta melodia "Pipeline".

Acest cantec este probabil cel mai experimental de pe album si marcheaza o turnura importanta in "sound-ul" Depeche Mode. "Construction Time Again" a fost mixat in studiourile Hansa din Berlinul de Vest. In acest timp, Martin care se despartise de Anne Swindell, a inceput o noua relatie cu o berlineza, Christina, alaturi de care a inceput o viata noua in orasul (Berlinul de Vest) care il va influenta foarte mult (baruri, vestimentatie, etc.). In 1984, Martin compune albumul "Some Great Reward" numai in Berlinul de Vest. Melodiile de pe acest album sunt influentate de noua lui relatie cu Christina. Pe acest album Martin canta "It Doesn't Matter" si "Somebody". Pentru a-si crea un mediu artistic cat mai propice interpretarii, el a inregistrat "Somebody" stand dezbracat in sudio ! In 1986, Depeche Mode lanseaza albumul lor "dark" "Black Celebration", inregistrarile fiind facute in Berlinul de Vest si Londra. "Black Celebration" este albumul pe care Martin canta cele mai multe melodii: "A Question Of Lust", "Sometimes", "It Doesn't Matter Two" si "World Full Of Nothing". Anul urmator, pe albumul "Music For The Masses", Martin canta melodiile "The Things You Said" si "I Want You Now". Acest album a fost partial inregistrat in Paris. Tot in Paris, dupa despartirea de Christina, Martin intalneste o americana, pe nume Suzanne Boisvert, care ii va deveni ulterior sotie. In timpul uriasului turneu care a urmat lansarii albumului "Music For The Masses", Martin canta "Never Turn Your Back On Mother Earth", un cover dupa Sparks care va aparea apoi pe albumul lui solo din June 1989. Acest album, numit "Counterfeit", este unul alcatuit numai din cover-uri.

In 1989, Depeche Mode incepe inregistrarile la albumul "Violator" pe care Martin canta "Sweetest Perfection" si "Blue Dress". Interesant este faptul ca, pentru "Violator", fata de celelalte albume, Martin a venit in fata celorlalti membri ai formatiei cu demo-urile melodiilor nefinisate in scopul de a-i lasa pe acestia sa contribuie si ei la procesul de creatie. In 1991, Depeche Mode a contribuit la soundtrack-ul filmului lui Wim Wenders, "Until The End Of The World", cu melodia "Death's Door" interpretata de Martin. Tot in acest an, Martin a primit premiul Asociatiei Americane a Compozitorilor, Autorilor si Caselor de Discuri pentru melodiile "Enjoy The Silence" si "Policy Of Truth". In acelasi an, 1991, pe 6 Iunie, lui Martin i se naste prima fiica, Viva Lee. Pentru el, acest an, este ocazia de a-si reincarca "bateriile artistice": "N-am mai compus deoarece ma simteam complet epuizat si gol pe dinauntru. Nu mai aveam nici o idee. M-am gindit mult daca n-ar trebui sa fac un album solo, dar tot atunci prietena mea a ramas insarcinata si n-am mai putut sa ma gandesc la nimic altceva decat la viitorul meu copil. Pana la urma, cred ca numai fiica mea mi-a redat inspiratia. Cand vezi cum se naste si creste un copil este minunat si te impresioneaza profund", spunea el intr-un interviu.

La inceputul anului 1992, Depeche Mode s-au mutat toti intr-o vila din Madrid pentru a inregistra albumul "Songs Of Faith And Devotion". Pe acest album, lansat in Martie 1993, Martin interpreteaza melodiile "Judas" si "One Caress". Aceasta din urma a fost inregistrata in studiourile Olympic. La inceputul lui May 1993, Martin si colegii lui au inceput cel mai lung, mai mare si mai obositor turneu: "Devotional Tour". La sfarsitul lui Noiembrie prima "victima" a acestui "Devotional Tour" este Martin care sufera o cadere nervoasa datorita stresului si a abuzului de alcool. Dupa acest turneu urias, pe 27 August 1994, Martin se insoara cu Suzanne. In 1995, Martin contribuie la albumul "Tower Of Song: The Songs Of Leonard Cohen" cu un cover dupa melodia "Coming Back To You". Tot in 1995, in Iulie, Martin devine tata pentru a doua oara. In 1996, incep inregistrarile la albumul "Ultra" in New York dar fara Alan Wilder care intre timp parasise formatia.

In timpul acestor inregistrari Martin a crezut ca nu vor mai termina niciodata acest album datorita problemelor pe care Dave Gahan le avea cu drogurile. "Incepusem sa ma gandesc sa termin acest album ca pe un proiect solo, ceea ce nu prea era adecvat pentru melodiile respective", a marturisit el atunci presei. La sfarsitul lui Mai 1996, Martin a auzit ca Dave a luat o supradoza: "Atunci am crezut ca se sfarsise cu Depeche Mode", s-a confesat el unui prieten. Cu toate acestea, Dave a reusit sa scape de problemele sale iar ei au finalizat albumul "Ultra", pe care multi il considera ca fiind cel mai reusit album al lor, in Aprilie 1997. Martin comenteaza despre "Ultra": "Cred ca e diferit mult fata de ultimul nostru album (n.a.: "S.O.F.A.D.") si probabil ca ar fi fost mai logic sa urmeze lui "Violator". Pentru mine, ultimul nostru album (n.a.: "S.O.F.A.D.") a fost ca o evadare, un LP pseudo-rock. Acesta (n.a.: "Ultra") are un background electronic puternic si semnifica o intoarcere la originile noastre synth-pop". Pe albumul "Ultra", Martin interpreteaza melodiile "Home" si "The Bottom Line". Dupa lansarea albumului "The Singles '86>'98", in Septembrie 1998, Martin pleaca cu Depeche Mode intr-un turneu de 4 luni, intitulat "The Singles Tour", turneu in care nu se mai atinge de alcool, lucru care nu i se mai intamplase de ani buni. Pe 27 Mai 1999, Martin este premiat de Academia Britanica a Compozitorilor cu premiul "International Achievement". Acest premiu i-a fost inmanat de catre bunul sau prieten Daniel Miller, care, cu aceasta ocazie, a facut si o prezentare a muncii de compozitor de 20 de ani a lui Martin la Depeche Mode.

In Octmbrie 1999, Martin care planificase sa scrie melodii in Ianuarie 2000 pentru un nou album, nu realizase inca nimic. Tocmai de aceea el i-a rugat pe Gareth Jones (producatorul si inginerul de sunet al formatiei) si Paul Freegard (programatorul formatiei) sa-l ajute. Impreuna s-au inchis in casa lui Martin transformata in studio de inregistrari. In Iunie 2000, Depeche Mode s-au reintors in studiouri pentru a inregistra noul lor album "Exciter", mai intai la Londra si apoi la New York si la Santa Barbara unde Martin tocmai cumparase o casa. Acest album, "Exciter", al zecelea ca numar realizat de ei in studiouri, a fost lansat in Mai 2001 si e mult mai "electronic" decat cele doua dinaintea lui. Pe albumul "Exciter" Martin interpreteaza melodiile "Breathe" si "Comatose". A urmat un turneu mondial, denumit "The Exciter Tour", in care Gore a cantat nu mai putin de 11 melodii diferite toate in variante acustice. In Martie 2002, Martin a inceput munca la un nou proiect solo, "Counterfeit2", de cover-uri impreuna cu Paul Freegard si Andrew Phillpott. Ca si primul "Counterfeit" realizat in 1989, "Counterfeit2" este o colectie foarte diversa si pasionanta de cantece lansate pentru prima data de artisti ca Lou Reed, Iggy Pop, Nick Cave And The Bad Seeds, Kurt Weill, John Lennon, Brian Eno sau David Essex, piese pe care Martin Gore le-a prelucrat intr-un stil radical. Inregistrand de-a lungul a 18 luni in studioul de acasa, el a reinventat cantece care l-au impresionat pe parcursul anilor. "Am vrut sa reinterpretez aceste melodii din perspectiva fanului", a declarat Martin.