Biografie

Mary Wickes, pe numele adevărat Mary Isabella Wickenhauser, a fost actriță de film și de televiziune, care s-a născut la data de 13.06.1910, în St. Louis, Missouri, și care a decedat la data de 22.10.1995. A interpretat adesea roluri secundare de secretare, infirmiere, casnice, cu atitudini sarcastice. Wickes a jucat prima dată pe Broadway în producția lui Marc Connelly, The Farmer Takes a Wife, în 1934, cu Henry Fonda. Ea a început să apară în filme pe la sfârșitul anilor 1930 și a fost membră a trupei actorului și regizorului Orson Welles în drame difuzate la radio,The Mercury Theatre on the Air; de asemenea, a apărut în filmul lui Welles, Too Much Johnson -1938. Unul dintre cele mai semnificative roluri din tinerețea sa a fost în filmul The Man Who Came to Dinner -1942, reluare  a caracterului interpretat pe scenă, Nurse Preen. Mary avea o voce distinctivă. A atras atenția în Now, Voyager -1942, în rolul infirmierei personajului interpretat de Bette Davis. A mai apărut în On Moonlight Bay și By the Light of the Silvery Moon. A jucat roluri similare în două filme cu Rosalind Russell din anii 1960: The Trouble with Angels și Where Angels Go, Trouble Follows. A fost mult timp prietenă bună cu actrița Lucille Ball, și a apărut frecvent în spectacole, ca: I Love Lucy, The Lucy Show, Here's Lucy. Wickes a suferit de multe boli în ultimii ani ai vieții, care au produs decesul său la 85 de ani. A fost înmormântată alături de părinții ei, la Shiloh Valley Cemetery în Shiloh, Illinois. Nu s-a căsătorit , nu a avut copii. Wickes a lăsat moștenirea de două milioane de dolari instituțiilor Isabella and Frank Wickenhauser Memorial Library Fund for Television, Film and Theater Arts at Washington University in St. Louis.