Massimo Troisi

Troisi s-a nascut intr-o familie numeroasa pe 19 februarie 1953 la San Giorgio a Cremano, langa Napoli. Tatal lui era inginer la caile ferate. Unele din intamplarile traite in familia lui sunt povestite in primele sale filme. Dupa absolvirea liceului, Troisi a scris cateva poezii inspirate de autorul sau preferat Pier Paolo Pasolini, iar, in 1969, a inceput sa joace intr-o mica trupa de teatru alaturi de Lello Arena si Enzo De Caro.

Moartea timpurie a mamei sale a adus o perioada grea pentru Troisi, fapt ce se pare ca a dus in timp la agravarea bolii de inima pe care o avea din adolescentaca, urmare a febrei reumatice de care suferise (in 1976 a fost nevoit sa plece in Statele Unite pentru o operatie pe cord ce a fost platita de prieteni ai sai).

Troisi si-a inceput cariera ca prezentator intr-un cabaret in 1972, fiind membru al unui trio numit "I Saraceni" (redenumit mai tarziu "La smorfia") impreuna cu Enzo Decaro si Lello Arena. A devenit cunoscut datorita audientei avute pentru 2 programe TV, "Non Stop" si "Luna Park" intre 1976 si 1979.

Troisi a scris scenariul, a regizat si a jucat in primul sau film Ricomincio da tre in 1981. A avut un mare succes si s-a impus ca unul dintre cei mai importanti regizori italieni ai anilor 80. Ricomincio da tre este povestea de dragoste a unui tanar napolitan, inspirata partial din biografia lui Troisi, rolul principal fiind jucat de Lello Arena.

Troisi a jucat impreuna cu Roberto Benigni in Non ci resta che piangere (1985) rolul a doi prieteni ce sunt transportati in timp pana in secolul 15 unde il intalnescpe Leonardo da Vinci iar apoi calatoresc spre Spania incercand sa-l opreasca pe Cristofor Columb sa descopere America.

Dupa cateva roluri secundare, Troisi a regizat Le vie del Signore sono finite a carui actiune se petrece in epoca fascista. Filmul a fost premiat. In urmatorii ani a jucat alaturi de Marcello Mastroianni in „Splendor” al lui Ettore Scola (1988), Che ora è? (1989) si Il viaggio di Capitan Fracassa (1990). Ultimul sau film ca regizor a fost Pensavo fosse amore, invece era un calesse (1991), unde de asemenea a scris scenariul si a jucat ca actor.

Troisi a obtinut faima internationala in 1994 prin succesul cu Il Postino, regizat de Michael Radford.

A murit in casa surorii sale de langa Roma datorita unui infarct, la 12 ore dupa terminarea filmarilor la Il Postino. Se pare ca a amanat o operatie pe cord pentru a finaliza acest film. A fost nominalizat post mortem la premiul Oscar pentru cel mai bun actor.