Max Minghella s-a nascut pe 16 septembrie 1985 in Hampstead, Londra, Anglia sub numele de Max Giorgio Choa Minghella. Este fiul regretatului Anthony Minghella ( castigator al Oscarului pentru filmul "Pacientul englez" ) si al coregrafei Carolyn Choa. In prezent urmeaza cursurile Universitatii Columbia si este membru al National Yoth Theatre.
Minghella petrecea mult timp alaturi de tatal sau pe platourile de filmare cand era copil dar nu a simtit niciodata vreo presiune din partea defunctului sau parinte sa urmeze o cariera in actorie. Max a devenit insa repede atras de lumina reflectoarelor dupa ce a asistat la punerea in scena a piesei "This is our youth" (Aceasta este copilaria noastra) la teatrul West End din Londra.
A jucat in mai multe filme americane dramatice debutand in anul 2005 in filmul "Bee Season" iar in 2006 a jucat in rolul talentatului pictor Jerome in filmul de exceptie "Art School Confidential". In martie 2008, Minghella a fost distribuit in rolul lui Davus, in filmul Agora alaturi de talentata Rachel Weisz.
Max Minghella, activ din 1999, a mai jucat în filme, precum: Syriana (2005), Elvis and Anabelle (2007), Hippie, Hippie Shake (2007), How to Lose Friends and Alienate People (2008), The Social Network (2010), The Ides of March (2011), The Darkest Hour (2011), 10 Years (2012), The Internship (2013), Horns (2013), Spiral (2021), Babylon (2022). La televiziune, el a interpretat rolul Nick Blaine în serialul The Handmaid's Tale (2017), care i-a adus o nominalizare la Premiul Primetime Emmy, în 2021. Minghella și-a făcut debutul regizoral cu Teen Spirit din 2018, un musical, dezvoltat din propriul scenariu. În plan personal, se înrudește cu Loretta Minghella (mătușă), Dominic Minghella (unchi), George Choa (bunicul matern, de origine chineză, evreiască), Maisie Nora, născută Kotewall, (bunica maternă, de origine indiană Parsi, engleză, irlandeză, suedeză, chineză), Sir Robert Kotewall (străbunic), Emanuel Raphael Belilios (stră-străbunic). Tatăl său, Anthony Minghella, s-a născut în Ryde, Insula Wight, și era de origine italiană, iar mama lui s-a născut în Hong Kong. Max a fost educat la St. Anthony's Preparatory School și la University College School din Hampstead. A urmat apoi Universitatea Columbia, unde a studiat istoria, absolvind în 2009. De obicei, a lucrat la filme doar în vacanțele de vară. În prezent locuiește în Los Angeles, California.