Acest regizor grec, născut în 11.06.1922 și decedat în 25.07.2011, a urmat studii de drept. Aduce pentru prima oară filmul grec în atenția lumii cinematografice internaționale transpunând pe ecran spiritul și temele tragediei antice. Predestinarea, ispășirea unor păcate moștenite, strivirea ființei umane de către o soartă ineluctabilă sunt ideile ce se regăsesc în toate filmele sale fie ele de inspirație clasică fie contemporană. El s-a născut cu numele de Mikhalis Kakogiannis, la Limassol, Cipru, și a încetat din viață de insuficiență cardiacă și respiratorie la Atena, Grecia. Au fost patru copii la părinți.Tatăl său, Panayotis, a fost avocat și membru al consiliilor legislative și executive ale Ciprului, care a primit titlul de Cavaler de la britanici, în 1936. El a absolvit studii clasice. În 1939, a plecat în Anglia, unde a fost blocat din cauza Războiului. A studiat actoria la Central School of Speech and Drama din Londra și a învățat regia scenică la compania Old Vic. Și-a făcut debutul teatral în 1946 în rolul Irod în „Salome” de Oscar Wilde. A interpretat rolul Caligula în piesa omonimă al lui Albert Camus. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a lucrat ca producător pentru serviciul grec al BBC. A avut o scurtă carieră pe scenă sub numele de "Michael Yannis" înainte de a fi regizor. În 1952, dorind să regizeze filme în SUA, a petrecut un an acolo, dar, fiind total străin de lumea filmelor americane, nu a primit oferte. S-a întors în Grecia natală în 1953, unde i s-a oferit posibilitatea de a contribui la nașterea cinematografiei grecești. A fost membru al juriului la Festivalul de Film de la Cannes, în 1959. El a regizat cu succes filme, precum: Electra - 1962 (a fost nominalizat la premiul Oscar la categoria Cel mai bun film străin, în 1963), Zoba grecul - 1964 (a fost nominalizat la premiul Oscar la mai multe categorii: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu adaptat, Cel mai bun actor în rol principal, Anthony Quinn; a câștigat premiul Oscar doar actrița Lila Kedrova la categoria Cea mai bună actriță în rol secundar, în 1965), Ziua în care vin peștii - 1967, Troienele - 1971, Ifigenia - 1977 (a fost nominalizat la premiul Oscar la categoria Cel mai bun film străin, în 1978). A înființat fundația Michael Cacoyannis în 2003; o instituție dedicată artelor spectacolului.