Michael Harney, pe numele complet Michael John Harney, s-a născut la 27.03.1956, în New York City, SUA. Actor american de film, televiziune și teatru, activ din 1992, Harney a studiat cu profesorii de actorie William Esper și Phil Gushee, la The Neighborhood Playhouse School Of The Theatre. După ce a studiat actoria timp de 7 ani, a condus Studioul de actorie Michael Harney din New York, timp de 8 ani. În timpul petrecut în New York, Harney a jucat și/sau a regizat peste 80 de piese și a jucat în On The Waterfront pe Broadway rolul lui Charlie Malloy. El este cel mai bine cunoscut pentru că a jucat în serialul Orange Is the New Black în rolul ofițerului de corecție Sam Healy. În 2019, a avut un rol în serialul For All Mankind. De-a lungul carierei sale a jucat în numeroase filme de succes precum Erin Brockovich și Ocean's Thirteen. Harney a jucat rolul detectivului Mike Roberts în drama de televiziune NYPD Blue, în serialul istoric Deadwood (rolul Steve Fields), în comedia neagră Weeds (rolul detectivului Mitch Ouellette). În 2015, Harney a apărut în drama independentă, Bad Hurt, care a avut premiera mondială la Festivalul de Film Tribeca. În plan personal, el are un fiu.