Biografie

Michael Hordern, pe numele complet Michael Murray Hordern, s-a născut la data de 03.10.1911, în Berkhamsted, Hertfordshire, Marea Britanie, și a decedat de boală renală la data de 02.05.1995, în Oxford, Oxfordshire, Marea Britanie. A fost fiul lui John Calvery Hordern, căpitan al armatei britanice și al Margaretei Emily Murray. El și fratele lui, Peter, au fost educați la Brighton College. După o scurtă carieră didactică, Michael Hordern și-a făcut debutul pe scenă în 1937, iar pe ecran în 1939, dar cariera sa a fost întreruptă de cel de-al Doilea Război Mondial. Și-a reluat cariera de actor în 1946, atât în teatru, cât și în filme și la radio, unde a interpretat rolul Gandalf în adaptarea radiofonică The Lord of the Rings. Sir Michael Hordern s-a stabilit ca unul dintre marii actori ai generației sale și a avut o carieră înfloritoare în cinematografia britanică și internațională. A debutat în cinematografie în filmul lui Carol Reed, A Girl Must Live (1939) și a continuat cu The Girl in the News (1940). Hordern s-a alăturat Marinei Regale pe toată durata anului 1940. După ce a fost demobilizat în 1945, Hordern a revenit pe scenă și a început să apară regulat și în filme și la televizor. Și-a stabilit reputația de actor de prim rang, excelând în rolurile clasice la Old Vic și la Shakespeare Memorial Theatre din Stratford. L-a portretizat magistral pe Prospero din The Tempest (1980), pe Lear în Regele Lear (1982). El s-a împrietenit cu actorul Richard Burton la începutul anilor 1950, și au jucat împreună în opt filme, printre care: Alexandru Macedon (1956), Spionul care a venit din frig (1965), Anna celor o mie de zile (1969). Hordern a interpretat rolul Jacob Marley în adaptarea britanică din 1951 pentru „A Christmas Carol” de Charles Dickens. Sir Michael Hordern a murit din cauza bolilor renale în Oxford, la vârsta de 83 de ani. El a lăsat în urmă o fiică de la soția sa, actrița Grace Eveline Mortimer, care s-a stins înaintea lui, în 1986, după 43 de ani de căsătorie (1943-1986). Hordern a lucrat pe scene de teatru celebre: Royal Shakespeare Company din Stratford și Londra, Old Vic și West End. Pe lângă numeroasele sale roluri shakespeariene (As You Like It, Julius Caesar, Hamlet, Douăsprezecea noapte), Hordern a interpretat partituri din piese de Strindberg, Cehov, Ibsen, Pinero, Pinter, Dürrenmatt, Albee, Alan Ayckbourn, David Mercer și Tom Stoppard. A primit premiul CBE (Comandant al Ordinului Imperiului Britanic) în 1972 și titlul de Cavaler în 1983 pentru activitatea sa din teatru. El a susținut că a avut relații bune cu toți regizorii săi, cu excepția lui Zoltan Korda și John Huston. A scris autobiografia „O lume în altă parte”, care a fost publicată în 1993.