Biografie

Michael J. Pollard, pe numele adevărat Michael John Pollack Jr., a fost actor, care s-a născut la data de 30.05.1939, în Passaic, New Jersey, și care a decedat, în urma unui stop cardiac, la data de 20.11.2019, în Los Angeles, California. A fost fiul unui manager de bar, cu strămoși polonezi. Părinții săi, Sonia (Dubanowich) și Michael John Pollack, erau amândoi de origine poloneză. A studiat drama la Studioul Actorului (cu o tânără, Marilyn Monroe, în aceeași clasă) și și-a făcut debutul teatral în noiembrie 1958 pe Broadway în „Vine ziua”, cu George C. Scott și Judith Anderson. În anul următor, a fost apreciat pentru interpretarea sa în piesa lui William Inge, „A Loss of Roses” și, astfel, a ajuns în atenția Hollywoodului. A jucat rolul lui "Hugo" în producția inițială de pe Broadway a piesei "Bye Bye Birdie" (cu Dick Van Dyke, Chita Rivera, Paul Lynde și Dick Gautier) la începutul anilor 1960. Pe micul ecran, Pollard s-a bucurat de succes timpuriu la televiziune. Apoi l-a interpretat pe vărului lui Bob Denver, Jerome Krebs, în câteva episoade din The Many Loves of Dobie Gillis - 1959. A apărut și în Lost in Space - 1965, Star Trek: Seria originală - 1966. De asemenea, el l-a înfățișat pe Mister Mxyzptlk în Superboy - 1988 și a apărut în seriale, precum Gunsmoke - 1955, The Virginian - 1962 și I Spy - 1965. De regulă, personajul său pe ecran era malefic, răutăcios, nervos sau ciudat. A fost apreciat în rolul mecanicului de garaj, din filmul lui Arthur Penn, Bonnie și Clyde - 1967, pentru care a primit o nominalizare la premiul Oscar și la Globul de Aur, la categoria Cel mai bun actor în rol secundar. A interpretat și pe Packy, liderul unui grup de partizani din Hannibal Brooks - 1969. A dat viață haiducului Henry McCarty (numit William H. Bonney), psihopatul din Dirty Little Billy - 1972. În anii 1980, Pollard a traversat o perioadă de consum de alcool și droguri, apoi și-a revenit și a apărut în filme, precum: Roxanne - 1987, American Gothic - 1987, Dick Tracy - 1990 și, mai târziu, Casa celor o  mie de cadavre - 2003. În plan personal, el a fost căsătorit cu Beth Howland, din 1961până în 1969, când au divorțat; au avut un copil. Actorul a încetat din viață la 80 de ani.