Biografie

Michael Landon a fost actor, regizor, producător, scenarist american de film, care a trăit în perioada 31.10.1936 - 01.07.1981. Cu numele său adevărat Eugene Maurice Orowitz, s-a născut în Queens, New York. Părinții săi, de origine evrei, au fost: tatăl, Eli Orowitz, publicist și manager de teatru, iar mama, actriță și dansatoare pe Broadway, Peggy O' Neill. A mai avut o soră, Evelyn. Michael Landon a suferit de cancer pancreatic și a murit la 54 de ani, în Malibu, California.

A studiat la University of Southern California. A debutat în film, în 1957, în "I Was A Teen-Age Werewolf", un film cult clasic. Timp de paisprezece ani a avut rolul lui Little Joe din serialul de succes "Bonanza" (1959 - 1973). A jucat în seriale de televiziune, gen western, precum: "Restless Gun" (1957 - 1959), apoi în "Bonanza" (serialul numărul 1, din 1964 până în 1967). A contribuit la scenariul serialului "Bonanza", a regizat. A mai apărut în serialul "Litlle House on the Prairie" (1974 - 1983), a fost producătorul seriei "Highway to Heaven" (1984 - 1989). În 1976 a scris, a regizat și a jucat în "The Loneliest Runner", un film de televiziune, bazat pe aspecte din biografia sa. 

A fost căsătorit cu Dodle Levy-Fraser, din 1956 până în 1962, apoi cu Marjorie Lynn Noe, din 1963 până în 1982 și cu Cindy / Clerico Landon (macheuză), din 1983 până la moartea lui. A fost tatăl a nouă copii naturali și adoptați din trei căsătorii.  

Actorul a fost răsplătit pentru activitatea de la televiziune cu o stea în arondismentul 1500, amplasată pe Vine Street la Hollywood.