Michel Simon, actor elvețian, s-a născut la 9 aprilie 1985, la Genera, Elveția, și a murit la 30 mai 1975, în Bry-sur-Marne, Franța. Actorul Francois Simon este fiul său.
Simon spunea despre el că s-a născut în 1895 și "cum o nenorocire nu vine niciodată singură, cinematografia s-a născut în același an".
Fiul unui mezelar protestant, Simon și-a părăsit de timpuriu familia și orașul pentru a merge la Paris, unde a locuit mai întâi la Hotel Renaissance, de pe Str. Saint-Martin, apoi în Montmartre. A avut diferite slujbe care nu au avut nici o legătură cu actoria pentru a supraviețui: a dat lecții de box sau s-a ocupat cu vânzarea brichetelor de contrabandă. A citit foarte mult, orice găsea, în special scrisrile lui Georges Courteline.
Începuturile carierei sale artistice, în 1912, au fost modeste: a fost magician, clown și ucenic de acrobat într-o trupă de dansatori care susținea spectacolul "Ribert's and Simon's", în Montreuil-sous-Bois Casino. A fost înrolat în Armata elvețiană în 1914, unde deseori a dat dovadă de nesubordonare. S-a îmbolnăvit de tuberculoză.
În 1915, când se afla în permisie, l-a văzut pe Georges Pitoeff la Teatrul de Comedie din Geneva, în piesa Hedda Gabler, de Ibsen. Atunci s-a decis să devină și el actor, însă a trebuit să aștepte până în 1920 înainte să aibă prima scurtă apariție pe scenă, în compania lui Pitoeff, când a avut doar trei replici în piesa "Măsură pentru măsură", de Shakespeare. În același timp lucra și ca fotograf al copnaiei. Prima dată a jucat un rol secundar în piesa "Androcle și leul", de George Bernanrd Shaw. În 1922, compania s-a mutat la Paris, la Comedie des Champs-Elysees.
Anul următor a părăsit compania pentru a devenit actor în comedii, precum piesele lui Tristan Bernared, Marcel Achard și Yves Mirande. Marcel Achard l-a prezentat lui Charles Dullin, în a cărui compnie a jucat în "Nu vă iubesc", de Valentine Tessier.
Simon a fost apoi angajat de Louis Jouvet, care între timp îl înlocuise pe Pitoeff la Comedie des Champs-Elysees. Simon a interpretat excelent rolul din "Jean de la Lune", o piesă de Marcel Achard. Prin talentul său inimitabil a făcut ca rolul secundar al lui Cloclo să devină marea atracție a piesei.
Cariera sa în teatru a cunoscut o ascensiune puternică, cuprinzând un repertoriu complex: Shakespeare, Bernard Shaw, Pirandello, Oscar Wilde, Bourdet, Henri Bernstein, însă popularitatea și-a câștigat-o prin filme. Prima sa apariție a fost în adaptarea după piesa lui Pirandello, "Feu Mathias Pascal", regizat de Marcel L'Herbier. Apoi a apărut în "Vocația lui Andre Carel", regizat de Jean Choux. A avut apariții în filme mute, având o mimică deosebită, un talent și o mobilitate excepțională, însă fără manierisme. A dat dovadă de un limbaj al trupului foarte expresiv, evoluând de la inteligență la simpatie, de la bunătate la naivitate, de la ridicol la înspăimântător, de la răutate la cruzime.
Cariera sa în filme s-a dezvoltat spectaculos odată cu apariția sonorului. Publicul a remarcat că elocvența și tonul vocii sale erau originale, precum și aparițiile și jocul său. A dezvăluit un talent imposibil de clasificat: în comedie, dramă, tragedie, comedie lejeră. A apărut în 55 de piese între 1920 și 1965, și în 101 între 1965 și 1975.
În anii '50 și-a mai limitat activitățile deoarece a suferit un accident din cauza unei vopsele utilizate la machiaj, care l-a lăsat cu partea stângă a feței și a corpului paralizată.
În 1967 a câștigat "Ursul de argint" pentru cel mai bun actor la cel de al 17-lea Festival internațional de Film de la Berlin, pentru rolul din "Bătrânul și copilul ".
A colaborat cu regizori de prestigiu, precum Jean Renoir ("Cățeaua", "Boudu salvat de la înnec",), Jean Vigo ("Atalanta"), Rene Clair ("Frumusețea diavolului"-unde apare alături de Gerard Philippe).
Michel Simon a murit la vârsta de 80 de ani de embolism pulmonar. A fost îngropat la Cimitirul Grand-Lancy din Geneva, alături de părinții săi, conform dorinței sale exprimată în testament.
Michel Simon a fost un excentric. Între anii 1920-1930 i-a plăcut să se asocieze cu clasele de jos ale societății pariziene. Spunea că preferă să trăiească "mai degrabă cu animalele, decât cu oamenii". Multă vreme a trăit într-o locuință boemă din Noisy-le-Grand, de lângă Paris. Casa era înconjurată de buruieni și plină de obiecte de tot felul, un amestec pitoresc, printre care și o colecție de obiecte erotice, inclusiv fotografii și filme. Această colecție a fost răspândită după moartea sa.
