Scriitor moldovean nascut la 5 noiembrie 1880, la Pascani, fiul avocatului Alexandru Sadoveanu si al Profirei. Dupa primii ani de scoala in orasul natal si gimnaziul la “Alecu Donici” din Falticeni, urmeaza Liceul National Din Iasi. In 1895 moare mama sa, Profira Ursake, moment pe care viitorul scriitor îl va evoca în povestirile de mai tarziu.
Tot in acest ani se deruleaza faimosul esec intruchipat de teza de la matematici, consecinta fireasca a ratacitorilor si visarilor de la Nada Florilor. Debutul publicistic il face la revista “Dracul” din Bucuresti (1897) cu schita Domnisoara M din Falticeni si colaboreaza la numeroase reviste (cu pseudonime: M.S. Cobuz) din tara. Intre 1898-1899 continua colaborarea la diverse publicatii ale vremii: Viata noua, Pagini literare, Opinia. In 1900, dupa absolvirea Liceului National se inscrie la Facultatea de Drept din Bucuresti, dupa indemnul tatalui sau.
Nu va urma pentru multa vreme aceste cursuri, fiind atras de mirajul literaturii. Incepe scrierea povestirilor ce vor constitui volumul de peste cativa ani, “Dureri inabusite”. Ia hotararea eroica de a trai din scris.Formatia sa spirituala in lumea carturarilor ieseni si bucuresteni (din 1904 se stabileste in Bucuresti), a ideilor de la revistele “Samanatorul” si “Viata Romaneasca”a inraurit, desigur, sensibilitatea scriitoriceasca, fondul creator a lui Mihail Sadoveanu.
Tot in 1904 are loc debutul editorial cu patru volume deodata - Povestiri, Dureri inabusite, Crasma lui Mos Precu, Soimii - in care Sadoveanu manifesta predilectie deosebita pentru istorie.Lucreaza in Ministerul Instructiei si Cultelor (1904),director al Teatrului National din Iasi (1910 – 1919). Dupa primul razboi mondial se stabileste la Iasi( in fosta casa a lui Kogalniceanu din Copou) si apoi la Bucuresti, inainte de cel de-al doilea razboi mondial. Dupa moartea primei sotii se va casatori cu Valeria Mitru.
Devine membru corespondent (1921), apoi membru activ al Academiei Romane. In discursul de receptie la Academie, din 1923, despre Poezia populara Sadoveanu vorbeste despre pasiunea sa pentru istorie, pentru trecut o adevarata arta literara: “Intre zadarnicii si trecatoarele lucruriale oamenilor, singura arta sparge negura viitorimilor”. Se stinge din viata la 19 octombrie1961 in Bucuresti. Este inmormantat la cimitirul Bellu, alaturi de Eminescu si Caragiale.