Biografie

Mircea Radu Badea (n. 24 februarie 1974, București) este un om de televiziune român. Este realizatorul emisiunii În gura presei, la postul de televiziune Antena 3. A jucat de asemenea ca actor în câteva filme și a avut o activitate publicistică la Jurnalul Național.

După ce a absolvit Liceul de Informatică și Facultatea de Cibernetică din București, Mircea Badea a debutat la Radio Total în 1990, unde era directoare prietena mamei sale, Jeana Gheorghiu. Și-a început cariera în televiziune prezentând emisiuni la diferite posturi românești: Tele 7 abc (unde a debutat, descoperit de Mihai Tatulici și Jeana Gheorghiu), Antena 1, Realitatea TV, Pro TV, Prima TV, alături de Teo Trandafir. Cei doi formau un cuplu amuzant în emisiuni precum „Bună dimineața, România” la Tele 7 abc din 1994 și apoi „Dimineața devreme” și „Teo și Mircea Șou” la Antena 1, între 1997 și 2000.

În 2000, Teo Trandafir a revenit în trustul Media Pro, cu o serie de emisiuni la Pro TV, timp în care Mircea apărea la postul concurent Antena 1, cu un format de emisiune nocturn, alături de Oreste Scarlat Teodorescu.

După câțiva ani, Mircea Badea a renunțat pentru o perioadă la activitatea din televiziune, concentrându-se pe afaceri (o fabrică de chibrituri la Gherla), inițiativă în care a întâmpinat numeroase obstacole și care în cele din urmă a eșuat.

Mircea Badea a achiziționat utilajele fabricii de chibrituri din Gherla de la niște oameni de afaceri care susțin că, la rândul lor, le-au achiziționat la licitație în momentul când firma lui Valentin Brâncoveanu a dat faliment. Valentin Brâncoveanu a susținut în justiție că nu a pierdut niciodată proprietatea, iar probele grafoscopice par să indice același lucru, de vreme ce Mircea Badea nu și-a mai recuperat banii sau dreptul de utilizare din primăvara lui 2003.

În gura presei. Mircea Badea realizează pe postul Antena 3 o emisiune de 50 de minute, În gura presei, unde comentează evenimentele din presa cotidiană și știri despre politicieni, oameni de afaceri, artiști, sportivi, jurnaliști, fiecare ediție fiind redifuzată a doua zi, dimineața, pe postul Antena 1. Stilul său a fost apreciat ca vulgar și agresiv de către membrii CNA care l-au sancționat în mai multe rânduri.