Biografie

Mircea Sântimbreanu a fost un scriitor român, director al editurii Albatros, publicist, scenarist și producător de film. Mircea Sântimbreanu este cunoscut mai ales ca scriitor de literatură pentru copii și pentru promovarea unor scriitori prin publicarea lucrărilor lor la editura pe care a condus-o. Ion Anghel Mânăstire este unul dintre romancierii valoroși pe care Mircea Sântimbreanu i-a promovat pe prima scenă a literaturii române.

Din 1952 până în 1960 Mircea Sântimbreanu a lucrat ca profesor de istorie la Școala mixtă nr. 2 „La Teiu“, devenită din 1954 Școala elementară de 7 ani nr. 139 din București, cartierul Rahova. Experiența cu micii elevi l-a ajutat să să înceapă să scrie primele sale cărți pentru copii. Din anul 2000, școala poartă numele de Mircea Sântimbreanu.

La 20 mai 1996, Mircea Sântimbreanu a fost declarat "Cetățean de onoare al municipiului Brad", ca Fiu al Țării Zarandului, pentru întreaga sa activitate în domeniul literaturii.