MONIQUE PRUDHOMME s-a născut și a crescut în Montreal, unde a absolvit School of Fine Arts. S-a mutat la Vancouver, unde a lucrat timp de 20 de ani. Primul ei lungmetraj a fost cel al lui Fraser Heston, Needful Things/ Suflete de vânzare, colaborând din nou cu el la Alaska. Combinând filmul cu proiectele de televiziune, a lucrat la producția lui Alan Rudolph, Trixie, la a lui Christopher Guest, Best In Show și la filmul de familie marca Disney, al lui Brian Levant, Snow Dogs/ Câinii zăpezii. Alte proiecte la care a mai participat sunt The Final Cut/ Memorie finală, în regia lui Omar Naim, Fierce People/ Oameni și secrete în regia lui Griffin Dunne, Neverwas/ A fost odată ca niciodată în regia lui Joshua Michael Stern și Case 39 în regia lui Christian Alvart. În 2007, a fost nominalizată pentru Excelență în designul de Costume Contemporan, de către Costume Designer's Guild, pentru prestația din filmul multipremiat al lui Jason Reitman, Juno.