Are niste filme greu de detronat de catre alti regizori romani sau chiar straini. Filantropica este atat de real pentru anii 2000. Closer to the moon etc.
roscaeugen
pe 06 Ianuarie 2022 12:18
Am un proiect, care cred ca merita impartasit..Cand as putea sa va contactez ?
lili22
pe 27 Decembrie 2021 23:21
Filantropica mi-a placut.Dupa mine e cel mai bun film realizat, avand noroc cu Dinica in rol principal.
Robert.Chetan
pe 22 Martie 2018 20:51
Dupa parerea mea este cel mai mare regizor roman.Si spun asta prin prisma filmelor pe care le-a regizat.Un adevarat talent.Ce ma irita e faptul ca nu l-am vazut NICIODATA la televizor ceea ce imi intareste convingerea cu privire la degradarea societatii romanesti.Numai non-valori la televizor,astfel de oameni ar trebui sa apara.
victor_homescu
pe 07 Septembrie 2017 10:46
Alaturi de Cristian Mungiu,cinematografia românescă contemporană,mai are un regizor de valoare/Nae Caranfil/azi 7 septembrie 2017,împlineşte 57 de ani.Cu ultimul film,6,9 pe scara Richter din 2016,,consacrarea în elita regizorală,a venit de la sine.Nota 9/nouă.
balta67verde
pe 04 Martie 2017 18:43
Un regizor bun, ceea ce nu e deloc usor cand nu prea ai acces la sume mari de bani. Are cateva filme care mi-au placut foarte mult. Filantropica, E pericoloso sporgersi
marina.otilia
pe 02 Aprilie 2014 08:31
Nae este unul dintre cei mai promițători regizori romani. Sincer am rămas profund impresionată de Filantropica, chiar nu mă așteptam să vad un film atât de bun . Acum, aștept cu nerăbdare să văd Closer to the Moon .
Iulidesprefilme
pe 19 Ianuarie 2013 17:16
Din câte ştiu este fiul criticului de film Tudor Caranfil...amândoi au mâncat filmul pe pâine...
Iulia.Jilinschi
pe 07 August 2012 17:50
Buna ziua,
Stimatie Nae Caranfil!
COLABORARE
Sunt scriitoare cunoscuta precum in Romania, acum si in Russia.
Ca sa intelegeti, ca sunt csriitoare de valoare, cartea mea ''PRINTESA TRANSILVANIEI, este bestseller, dar eu nu primesc nici un ban, fiindca excrocii se folosesc de cartile mele, fara a plati autorului.
Insa au incercat sa-mi fure cartea aceasta, ma salvat ca ia cu trei ani inainte de Bucuresti, a fost inregistrata in Chisinau.
Am fost aruncata din Romania, in ce-l mai jostnic fel, nici nu sau uitat nimeni, la aceia ca sunt cuscra cu exprim ministru Valeriu Muravschi, care este un om decent si bine vazut in Romania.
Acesti "oameni", toti erau legati cu fosta presedentie, si chiar adresarea mea printro persoana apropiata D-lui Iliescu, nu a putut sa ma agute, prea puternice erau fortele care luptau cu mine, si D-l presedinte, peste 3 zile mea dat raspuns, ca nu a putut sa se implice, fiindca cei care erau sa-mi fure cartea, anume penru film, sunt oameni care deschid usa cu piciorul la D-l presedinte Basescu.
In cateva cuvinte, e greu sa spui totul ce sa petrecut in patru ani in Bucuresti, urcarea rapida pe Everestul slavei scriitoresti, dar si aruncarea in prapastie, in care am cazut in urmatorii 3 ani, izolata total si pe nimeni nui interesa din jurnalisti, ca am scris, o poveste de Craciun, pe care Academia din Bulgaria, a numit-o cea mai buna poveste din 100 de ani. Bolgaria pregateau sarbatoare inchinata mie si cartii mele, in Plovdiv, la 4 aprilie, anul 2009.
Insa eu nu eram sigura ca voi alunge teafara acolo si am refuzat.
La moment a aparut impresar englez, care la inceput era foarte corect, insa pe urma cei din Romania, persoane influiente, lau atras de partea lor si el intuitiv,m simpt ca a pus mana si el la distrugerea mea la acel moment.
Acum situatia sa schimbat radical si cei ce-mi faceau probleme, sunt nimeni si de aceia va trimit acesta scrisoare.
Pentru ca Dumneavoastra, avand legaturi in lumea filmului, sa propuneti sa fie filmate povestele mele, caci intre timp la comanda englezului am scris inca 3 parti a PRINTESEI TRANSILVANIEI
In lupta mea cu dusmanii, am pus repede printesa mea in PROZA.RU, pentru a avea inca dovada pentru proces international de furt de drept de autor.
Daca va intereseaza ce v-am scris, caci scriu in stil FANTAZI, stiind magia de la A pana la Z, si asta ma ajuta sa scriu in acest domeniu, care acum este cel mai popular in lume.
Daca doriti, sunati pe telefon sau raspundeti pe E-MAIL.
Va trimit povestea PRINTESA TRANSILVANIEI, care este sait, puteti so cititi pentru cunostinta, in Bucuresti puteti so comandati la editura MEDIA LUX.
In Rusia ma public su pseudanimul (Юлия Жилинская) Iulia Jilinschi
Cu stima si respect,
scriitoarea Iulia Gutu Jilinschi.
Белая Магия для Женщин Том 1, автор Юлия Жилинская, Золотая библиотека современной Трансильванской магии, заказ книги по сайту:
http://vesbook.ru/catalog/book/belaja_magija_dlja_zhenshin._tom_i._zolotaja_biblioteka_sovremennoj_transil'vanskoj_magii/
Alaturi de Cristian Mungiu, regizorii romani preferati de catre moi. Genialitatea scenariului din "Filantropica" s-a reflectat atat in regie cat si in performantele exceptionale ale actorilor, mai ales cele ale maestrului Dinica, maestrului Zamfirescu si maestrului Diaconu. Talentul sau este unul colosal, l-au vazut si americanii, o poveste romaneasca transpusa intr-un film american cu actori gen Mark Strong sau Vera Farmiga, "Closer To The Moon" ar fi pasul sau spre cinematografia Internationala sau cel putin Continentala, precum Cristian Mungiu.
ciprian34
pe 07 Ianuarie 2012 22:56
Filantropica cred ca este unul din filmele bune a lui Nae Caranfil
xerses
pe 07 Septembrie 2011 16:06
Cu respect pentru activitatea domniei sale, un sincer La multi ani!
iiii
pe 07 Septembrie 2011 15:45
La multi Ani maestre. Pofta de viata si de regizat.
Natoporus
pe 27 Iulie 2010 07:11
Mi-am pierdut vremea ca sa ma inregistrez pe site-ul asta din respect pentru Caranfil, din respect pentru filmele pe care le-a facut. Filantropica e tare de tot, dar Restul e tacere e diamant.
Domnule Caranfil, si ultimele 2 minute fac parte din film, si poate sunt printre cele mai importante. Mi se pare ca in filmele dumneavoastra finalul este neglijat. Mi se pare ca de-abia asteptati sa terminati filmul, desi 99% este luicrat in detaliu.
gim29x
pe 14 Iulie 2010 21:46
Dupa Filantropica ...Restul e tacere, cam atat...Doar ca mai am nevoie de caractere pt a trimite mesajul!
kanibalo
pe 29 Mai 2010 10:06
Unul dintre cei mai buni regizori romani,regizor al unui film de milioane "Filantropica"care dupa parerea mea e printre primele 5 filme facute de romani.
Frank
pe 13 Mai 2010 13:21
Unul dintre cei mai buni regizori romani, pentru romani. E priculoso si Filantropica - cele mai bune filme ale sale. La mai multe!
robbiex2
pe 09 Mai 2010 03:24
Filantropica, cel mai bun film a lui Nae Caranfil!
andreyuzzu
pe 03 Februarie 2010 13:48
E cel care a schimbat fata cinematografiei romanesti cu "Filantropica" si "Restul e tacere" . Daca inainte a fost Nicolaescu acu e Caranfil , ma intreb cum e posibil sa aibe o nota mai mica decat mungiu.
Pitbull
pe 07 Septembrie 2009 12:39
Câte ceva despre Nae Caranfil
...aşa cum nu-l cunoşteaţi
Aprilie, 1978... Cu cutezanţa nesăbuită a adolescenţei, sun la uşa familiei Caranfil, de pe Mihai Bravu. Tudor Caranfil mă ştia din corespondenţa cu emisiunea sa "Vârstele Peliculei", dar nimic mai mult. Surprins, mă primeşte totuşi în casă, unde-i pun în braţe un număr din revista şcolii, cu un articol al meu comemorativ despre Toma Caragiu, ca pretext pentru a-i cere un bilet la vizionarea specială cu "Citizen Kane", prilejuită de lansarea volumului "Romanul unui film: «Cetăţeanul Kane»", la Sala Union. Nu ştiam că era începutul unei relaţii de mentor-discipol care în timp avea să evolueze pe coordonate aproape familiale - mai ales că veriga de legătură era de faţă: un băiat subţire ca trestia, imberb şi cu ochelari. Când m-a condus la lift, l-am întrebat: "Şi tu vrei să porneşti pe calea asta...?" "Da," a răspuns. Era primul meu schimb de replici cu Nae Caranfil.
Ne-am revăzut peste câteva luni, începând amândoi pregătirea pentru admiterea la regie - pe care am parcurs-o ca siamezii: şi la cursurile duminicale, şi la meditaţiile cu Lucian Bratu, şi la diversele vizionări la Cinemateca şi teatre, şi acasă, unde ne sfătuiam şi consultam împreună felurite materiale bibiografice. Nedespărţiţi am fost şi la examen, având amândoi nume cu "C": mereu aceleaşi serii de candidaţi, în aceleaşi săli... iar într-un final, pe lista admişilor, am figurat tot alături, despărţiţi doar de câteva sutimi de punct.
Aşa că a urmat armata, care întrucât multora le cam ia minţile şi face din om neom, a adus şi singurele asperităţi apărute vreodată în relaţia noastră - Nae fiind mai sensibil şi mai rebel totodată, iar eu, mai stoic şi mai disciplinat. Dar, cum spune o veche vorbă din popor, regăsită şi ca replică de impact în "E pericoloso sporgersi" ("Azi e nouă, mâine-i zece / Pula mea, armata trece!"), a trecut şi asta şi au urmat cei patru ani de studenţie, în care personalitatea cineastului Nae Caranfil a început să se contureze ferm şi impetuos...
În perioada acelor vizite dinaintea admiterii, îi văzusem câteva filmuleţe pe 8 mm, în care se ghiceau subtil tendinţele de mai târziu - cea mai închegată fiind povestea unui tânăr care, în mod straniu, începe să-şi vadă propriul chip în toate persoanele întâlnite în parc (chiar şi într-un cocker spaniel), până când, ajungând la podul peste lac, se vede pe sine însuşi oglindit în apă... într-un fel de togă albă, şi cu aureolă - pentru ca filmul să se încheie cu morala: "Şi omul l-a făcut pe Dumnezeu după chipul şi asemănarea lui." Privind totul acum, din perspectiva celor treizeci de ani trecuţi de-atunci, şi mai relevante decât calităţile embrionare mi se par stângăciile tânărului cineast (de exemplu, cadre unsharff, sau subexpunerea finalului, fiindcă-i prinsese înserara!), care aveau să constituie, cum e şi firesc, treptele formării sale profesionale.
Procesul a continuat, la fel de dinamic, în facultate. Nu încape nici o îndoială că, la fiecare sesiune, filmele lui Nae erau cele mai bune din clasa noastră. Semnificativă era capacitatea lui de a învăţa din propriile greşeli - deşi era mult prea mândru ca să şi le recunoască vreodată (dar, pe dedesubt, rotiţele subliminalului lucrau)... Bunăoară, la al doilea film din anul I, realizat împreună cu operatorul Cristian Comeagă, ne-am crucit cu toţii când Nae ne-a anunţat, senin, că după ce tăiase şi înşirase materialul, aruncase toate dublele şi cozile la gunoi! (Noroc că s-a repezit Comeagă la timp să i le salveze...) Independent şi je m'en fiche-ist ca întotdeauna, ignora într-o veselie rigorile impuse de programa universitară şi sistemul de lucru, mizând pe riscuri uriaşe şi câştigând cam de fiecare dată. Primul asemenea act de revoltă a fost în anul II, cu filmul-portret "O voce în schimbare", despre fostul nostru camarad de armată, student la conservator, Dorel Dorneanu - DoDo. N-aveam voie să folosim, încă, dialoguri sincron (la studioul din Rahova neexistând echipamente pe 16 mm. pentru aşa ceva), dar Nae şi le-a făcut totuşi, în televiziune; lungimea maximă a filmului trebuia să fie de 10 minute, el a ajuns la 15 (spre revolta zgomotoasă a comisiei); eram obligaţi să predăm filmul la arhiva Institutului - iar Nae a predat... copia paralelă, montată din duble, păstrându-şi originalul. Avea şi de ce, fiindcă era un portret excelent, surprinzând cu profunzime şi acuitate atât trăsăturile personalităţii iconoclaste a lui DoDo, cât şi frământările de ordin general ale tânărului artist în formare.
Indiscutabil, marele eveniment I.A.T.C.-istic al acelor ani a fost "Frumos e în septembrie la Veneţia", filmul lui Nae din anul III - "de platou", conform metodologiei - din nou câştigarea unui pariu ce părea fără sorţi de izbândă. Ni s-a impus să ecranizăm nişte piesuliţe sălcii, fără sare şi piper, reunite în grupajul "Cinci romane de amor", de Theodor Mazilu (un dramaturg mediocru al epocii, căruia accentele de satiră socială îi cam umflaseră calibrul valoric). Singurul reuşit din toată seria a fost filmul lui Nae, care a avut sclipirea de geniu de a transforma scheciuleţul de pornire într-o parodie după «L'année dernière à Marienbad», cu Dorina Lazăr şi Dan Condurache în rolurile principale. De data asta, vârsta începea să-şi spună cuvântul, iar Nae s-a dovedit capabil să stăpânească perfect mecanismele platoului de filmare, la un nivel extrem de complex pentru anul III de facultate; mai mult decât atât, "...Veneţia" se distingea printr-un umor inteligent şi fin, mult mai alambicat decât al textului iniţial, depliind acţiunea pe trei planuri: realitatea, transfigurarea şi visul - totul, filmat cu fluenţă şi stil, într-o cheie plastică extrem de expresivă, pe toată gama registrelor de la realismul satiric frust, la flou-ul poetic subtil al iluziei.
Totuşi, spiritul său atât de self-sufficient avea să-i mai joace lui Nae o mică festă, cu ocazia filmului de diplomă - povestea unei farse scăpte de sub control: în urma unui banc la telefon, făcut de doi liceeni singuri acasă (Marian Rîlea şi Stelică Nistor), un tovarăş cam trecut (Dorel Vişan) cu o nevestică fâşneaţă (Luminiţa Stoianovici), devine terorizat că i-a găsit urma un fost coleg de facultate, pe care el îl nenorocise în anii '50. Iniţial, fragmentul avusese conotaţii politice (el îl denunţase că citea cibernetică, şi nu era voie), dar lui Nae i s-a impus găsirea unei motivaţii inofensive (o explozie de la o ţigară aruncată aiurea). Deşi sub nivelul "...Veneţiei", filmul a ieşit totuşi foarte bun: o comedie amară despre un proces de conştiinţă, o glosare peste coliziunea arbitrară a unor destine, în spectacolul greu inteligibil al vieţii. Fireşte, era lucrat cu mână sigură, comunica sensuri valide şi stârnea atât hohote de râs, cât şi emoţii meditative. Din păcate, un accent de încăpăţânare al lui Nae a dus la ratarea unuia dintre cele mai frumoase cadre: începutul, cu Dorel Vişan dormit agitat, filmat printr-o "pânză de păianjen" pe care se unduiau literele titlului: "30 de ani de insomnie". Catedra i-a pus în vedere autorului că "se poate interpreta" (ca trimitere la regimul comunist), aşa că Nae a schimbat titlul în "20 de ani de insomnie" - fără să-i pice fisa că ăştia se suprapuneau la fix peste domnia lui Nea Nicu! I s-a recomandat să filmeze cadrul şi într-o variantă alternativă, cu titlul "Pastile cu insomnie", dar a refuzat, convins că versiunea lui va trece. N-a trecut - şi, în final, nu i-a mai rămas decât să insereze un carton sec cu titlul amputat "Insomnia", scris cu alb pe fond negru.
În anii de stagiu la Buftea care au urmat, Nae a lucrat ca asistent la foarte puţine filme (nu suporta, neam, posturile subalterne), ilustrându-se mai mult ca actor (în "Salutări de la Agigea", "Promisiuni", "În fiecare zi mi-e dor de tine"), îndeletnicire pentru care de asemenea avea date certe, compunând portrete credibile şi hazlii. Între timp, lucra la scenariile viitoarelor sale filme - începând cu o poveste despre viaţa culturală a unui orăşel de tip Caracal, unde ne făcuserăm armata (care a cunoscut multe variante succesive, înainte de a se concretiza sub forma admirabilului său debut), pe lângă care mai punea la cale şi un scenariu inspirat vag din prima parte a volumului "În căutrea filmului pierdut", în care Tudor Caranfil relata destinul celebrului "Independenţa României" din 1912. Cu aceste planuri în valiză, Nae "a ales libertatea" - dar nu pentru mult timp, căci numaidecât s-a făcut 1989, iar anul 1990 l-a regăsit din nou acasă, străduindu-se să pună pe picioare filmul despre Caracal - intitulat în acea fază "Duminici cu bilet de voie".
I-am fost secund, şi am putut vedea cât evoluase băietanul cam împiedicat din urmă cu zece-doisprezece ani, metamofozat acum într-un cineast riguros, intransigent şi cu un remarcabil spirit de sinteză. Cele câteva luni de lucru împreună, în vara-toamna lui 1990, au constituit o experienţă stimulativă şi plină de bucurii - căreia trebuie să-i recunosc şi valenţele instructive: personal, am învăţat de la fostul meu coleg de facultate o lecţie inestimabilă în ceea ce priveşte organizarea probelor cu actori - preluându-i şi dezvoltându-i metodele doi ani şi jumătate mai târziu, când am debutat la rândul meu.
Din păcate (sau nu... căci în tot răul e şi-un bine), acel proiect a avortat în scurt timp, din cauza saturnianului său patron, Mircea Daneliuc, care ca director al casei Alpha Films Internaţional băga în producţie filme ale debutanţilor, anume ca să le saboteze şi să le folosească fondurile la propriile lui pelicule. Pe măsură ce se apropia data de începere a filmărilor, Daneliuc făcea tot ce putea ca să falimenteze "Duminici cu bilet de voie" - ceea ce a şi reuşit, spre sfârşitul anului. Nae a pornit în căutare de fonduri, drept pentru care Daneliuc (espre care e greu să spui dacă era un producător mai incapabil decât răuvoitor, sau viceversa), a mai avut şi nesimţirea să-l acuze, la un talk-show, că "după ce mi-a cheltuit banii, s-a pierdut ca măgaru-n ceaţă". Numai că, vezi dumneata, taman în acea vreme măgarul se-ntorcea din ceaţă, cu nişte francezi la subbraţ, şi nici gând să se mai apropie de sinistra Alpha. Filmul s-a făcut în condiţii realmente profesioniste, devenind splendidul "E pericoloso sporgersi" - pe departe cel mai bun film românesc al anilor '90.
Pentru a nu risca prea mult să repet câte ceva din toate cele ce s-au spus despre acest film (că, pe bună dreptate, s-au spus destule), prefer să inserez aici un aspect mai puţin cunoscut, privind finalul. În prima variantă, la care lucrasem ca secund, acţiunea se petrecea în prag de iarnă - şi, în încheiere, cele trei destine se adunau iar, într-nouă convergenţă, adăugând o neaşteptată notă tragică poveştii comic-liric-amărui de până atunci: Eleva pleca la Bucureşti, cu trenul, ca să-şi încerce norocul ca aspirantă la actorie; Actorul, cu autocarul trupei sale, lua acelaşi drum; şi tot într-acolo se îndrepta şi Soldatul, cu un camion de trupe, căci tocmai se dăduse alarma - o alarmă care nu mai era exerciţiu... Pe ecran apărea titlul: "21 decembrie, 1989"...
În a doua variantă, însă, filmările erau programate vara, aşa că rapelul la Revoluţie nu se mai putea face - ceea ce l-a determinat pe Nae să aleagă o nouă formulă de final - divergentă de astă dată, spre deosebire de versiunea convergentă dintâi. Conform unei opinii pe care o împărtăşim amândoi, primul final era mai percutant, câtă vreme al doilea are valenţe de generalitate mult mai profunde.
...Şi pentru că dacă mai continuu mult pe direcţia asta voi ajunge să scriu o monografie Nae Caranfil, nu un simplu articol-portret cu ocazia zilei lui de naştere, profit de faptul că prin această zonă se opresc lucrurile mai puţin cunoscute, dar semnificative şi interesante, pe care le-am avut de spus despre el, în baza prieteniei noastre de trei decenii deja, şi încerc să formulez o concluzie.
Deşi situate net sub valoarea debutului, "Asfaltango" şi "Filantropica" au confirmat cu prisosinţă profesionalismul şi simţul artistic al cineastului Nae Caranfil, alcătuind un fel de triptic-punte peste hăul cinematografic al perioadei dintre filmul românesc comunist, prost dar mult (şi, ca să fim drepţi, cu destule valori disparate, chiar dacă nu reuşise să şi le coaguleze într-o personalitate culturală proprie), şi filmele noii generaţii, care pentru prima oară în istorie definesc o identitate substanţială, de largă recunoaştere internaţională, a cinematografiei româneşti. Sau, mai metaforic - şi, de ce nu, sentimental - spus, Nae e cel care ne-a ţinut în viaţă.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
7 septembrie, 2009, h. 09:30-12:02
Bucureşti, România
lucy220660
pe 09 Mai 2009 19:15
As dori adresa de email a lui Nae, am fost colegi de clasa in generala. Chiar ma chinui sa adun clasa. Pe unii i-am gasit...dar poate ma poate ajuta Nae.... .
Ma numeam Moise Lucica. Adresa mea de email este [email protected].
pe 06 Mai 2008 18:39
THE BEST!!!!!!!!!!!!!!!!
pe 12 Septembrie 2007 17:07
l am cunoscut e un om super o persoana speciala sunt studenta la actorie si as vrea sa vb.daca vede ceea ce am scris il rog sa imi dea adresa lui de e mail
pe 22 Septembrie 2006 13:57
chiorul in tara orbilor!!!mediocru cu diploma de nota 10!gretoasa recenzia pe care i-o face tatal sau intr-una din cartile personale de critica de film: "cel mai bun ,cel mai premiat, cel mai apreciat...etc" acordindu-i o pagina intreaga,insa la litera E , la EMIR KUSTURICA citeva rinduri,iar la ARIZONA DREAM acesta are tupeul sa zica ca sufera la capitolul scenariu.incredibil!!! cit o sa ne mai creada semidoctii astia ,incapabili sa apreciem un film sa ne raportam la propria noastra sensibilitate?pina cind o sa inghitim orice mediocritate cu parfum lautaresc(filantropica)? cit despre succesul al box-office n-ar trebui sa se flateze,nu trebuie decit sa se uite cu cine se tine de mina(garcea si oltenii).cum am spus si mam razgindit nu mediocru ci trist!GINDITI!!!NU ESTE ILEGAL INCA!!!
pe 22 Octombrie 2005 16:52
As dori sa prezint pagina mea Domnului Caranfil.
www.joanpascu.com
pe 02 Martie 2005 19:35
avem echipa,
avem valoare,
naica al nostru-i cel mai TARE!!
pe 21 Februarie 2005 00:31
eu m-am indragostit de nae.
sper sa il vad curand sa imi dau seama daca e doar in mintea mea sau e real.
si imi plac ochii lui si felul in care se uita la mine.
pe 22 Iunie 2004 20:53
Sint actor german de origine romana, Am jucat teatru si film ,ca. 40 de productii din care ca. 10 roluri principale. As dori sa filmez cu Nae Caranfil.As dori sa filmez o data in Romania
pe 03 Iunie 2004 10:52
e cel mai bun!
d c?
are stil!
si idei!
vreau sa inregistrez e pericolo sporgesi
ma ajuta careva?
pe 05 Ianuarie 2004 17:26
L-am cunoscut pe Nae in 1977, cind incerca sa invinga tracul tocilarului pe scena Ateneului Tineretului. Poza pe care o mai pastrez este etalonul tocilarului...Un inedit tocilar:canta, scrie si recita. Spre deosebire de cei carora emotia le era straina, Nae s-a prezentat inedit;cele 50 de kg pe care le cantarea imbracat erau mosite pe platou.El s-a jucat in copilarie de-a operatorul, in timp ce noi puneam la cale chiuluri spectaculoase. Nu stiu daca e nascut in Fecioara dar regizorul Caranfil a alternat in timpul carierei perioadele explozive cu cele suparator de apatice.
pe 05 August 2003 21:40
as vrea adresa de email al lui nae caranfil.daca se poate.
multumesc
Stimatie Nae Caranfil!
COLABORARE
Sunt scriitoare cunoscuta precum in Romania, acum si in Russia.
Ca sa intelegeti, ca sunt csriitoare de valoare, cartea mea ''PRINTESA TRANSILVANIEI, este bestseller, dar eu nu primesc nici un ban, fiindca excrocii se folosesc de cartile mele, fara a plati autorului.
Insa au incercat sa-mi fure cartea aceasta, ma salvat ca ia cu trei ani inainte de Bucuresti, a fost inregistrata in Chisinau.
Am fost aruncata din Romania, in ce-l mai jostnic fel, nici nu sau uitat nimeni, la aceia ca sunt cuscra cu exprim ministru Valeriu Muravschi, care este un om decent si bine vazut in Romania.
Acesti "oameni", toti erau legati cu fosta presedentie, si chiar adresarea mea printro persoana apropiata D-lui Iliescu, nu a putut sa ma agute, prea puternice erau fortele care luptau cu mine, si D-l presedinte, peste 3 zile mea dat raspuns, ca nu a putut sa se implice, fiindca cei care erau sa-mi fure cartea, anume penru film, sunt oameni care deschid usa cu piciorul la D-l presedinte Basescu.
In cateva cuvinte, e greu sa spui totul ce sa petrecut in patru ani in Bucuresti, urcarea rapida pe Everestul slavei scriitoresti, dar si aruncarea in prapastie, in care am cazut in urmatorii 3 ani, izolata total si pe nimeni nui interesa din jurnalisti, ca am scris, o poveste de Craciun, pe care Academia din Bulgaria, a numit-o cea mai buna poveste din 100 de ani. Bolgaria pregateau sarbatoare inchinata mie si cartii mele, in Plovdiv, la 4 aprilie, anul 2009.
Insa eu nu eram sigura ca voi alunge teafara acolo si am refuzat.
La moment a aparut impresar englez, care la inceput era foarte corect, insa pe urma cei din Romania, persoane influiente, lau atras de partea lor si el intuitiv,m simpt ca a pus mana si el la distrugerea mea la acel moment.
Acum situatia sa schimbat radical si cei ce-mi faceau probleme, sunt nimeni si de aceia va trimit acesta scrisoare.
Pentru ca Dumneavoastra, avand legaturi in lumea filmului, sa propuneti sa fie filmate povestele mele, caci intre timp la comanda englezului am scris inca 3 parti a PRINTESEI TRANSILVANIEI
In lupta mea cu dusmanii, am pus repede printesa mea in PROZA.RU, pentru a avea inca dovada pentru proces international de furt de drept de autor.
Daca va intereseaza ce v-am scris, caci scriu in stil FANTAZI, stiind magia de la A pana la Z, si asta ma ajuta sa scriu in acest domeniu, care acum este cel mai popular in lume.
Daca doriti, sunati pe telefon sau raspundeti pe E-MAIL.
Va trimit povestea PRINTESA TRANSILVANIEI, care este sait, puteti so cititi pentru cunostinta, in Bucuresti puteti so comandati la editura MEDIA LUX.
In Rusia ma public su pseudanimul (Юлия Жилинская) Iulia Jilinschi
Cu stima si respect,
scriitoarea Iulia Gutu Jilinschi.
CONTACT
IULIA JILINSCHI
CHIŞINAU, REPUBLICA MOLDOVA
GSM: +(373)-67-585-155, +(373) -69-254-078, +(373)-68-233-226.
E-mail: [email protected], [email protected]
SKYPE: iulia.jilinschi
Facebook: http://www.facebook.com/Iulia.Jilinschi
SAIT: http://magia-alba.com
Twitter: https://twitter.com/#!/Jilinschi
http://vesbook.ru/catalog/book/belaja_magija_dlja_zhenshin._tom_i._zolotaja_biblioteka_sovremennoj_transil'vanskoj_magii/
Белая Магия для Женщин Том 1, автор Юлия Жилинская, Золотая библиотека современной Трансильванской магии, заказ книги по сайту:
http://vesbook.ru/catalog/book/belaja_magija_dlja_zhenshin._tom_i._zolotaja_biblioteka_sovremennoj_transil'vanskoj_magii/
Princesa Transilvaniei,
http://www.proza.ru/2010/02/16/1477
http://www.elefant.ro/carti/fictiune/literatura-romana/literatura-romana-contemporana/printesa-transilvaniei-92109.html#!prettyPhoto
Domnule Caranfil, si ultimele 2 minute fac parte din film, si poate sunt printre cele mai importante. Mi se pare ca in filmele dumneavoastra finalul este neglijat. Mi se pare ca de-abia asteptati sa terminati filmul, desi 99% este luicrat in detaliu.
...aşa cum nu-l cunoşteaţi
Aprilie, 1978... Cu cutezanţa nesăbuită a adolescenţei, sun la uşa familiei Caranfil, de pe Mihai Bravu. Tudor Caranfil mă ştia din corespondenţa cu emisiunea sa "Vârstele Peliculei", dar nimic mai mult. Surprins, mă primeşte totuşi în casă, unde-i pun în braţe un număr din revista şcolii, cu un articol al meu comemorativ despre Toma Caragiu, ca pretext pentru a-i cere un bilet la vizionarea specială cu "Citizen Kane", prilejuită de lansarea volumului "Romanul unui film: «Cetăţeanul Kane»", la Sala Union. Nu ştiam că era începutul unei relaţii de mentor-discipol care în timp avea să evolueze pe coordonate aproape familiale - mai ales că veriga de legătură era de faţă: un băiat subţire ca trestia, imberb şi cu ochelari. Când m-a condus la lift, l-am întrebat: "Şi tu vrei să porneşti pe calea asta...?" "Da," a răspuns. Era primul meu schimb de replici cu Nae Caranfil.
Ne-am revăzut peste câteva luni, începând amândoi pregătirea pentru admiterea la regie - pe care am parcurs-o ca siamezii: şi la cursurile duminicale, şi la meditaţiile cu Lucian Bratu, şi la diversele vizionări la Cinemateca şi teatre, şi acasă, unde ne sfătuiam şi consultam împreună felurite materiale bibiografice. Nedespărţiţi am fost şi la examen, având amândoi nume cu "C": mereu aceleaşi serii de candidaţi, în aceleaşi săli... iar într-un final, pe lista admişilor, am figurat tot alături, despărţiţi doar de câteva sutimi de punct.
Aşa că a urmat armata, care întrucât multora le cam ia minţile şi face din om neom, a adus şi singurele asperităţi apărute vreodată în relaţia noastră - Nae fiind mai sensibil şi mai rebel totodată, iar eu, mai stoic şi mai disciplinat. Dar, cum spune o veche vorbă din popor, regăsită şi ca replică de impact în "E pericoloso sporgersi" ("Azi e nouă, mâine-i zece / Pula mea, armata trece!"), a trecut şi asta şi au urmat cei patru ani de studenţie, în care personalitatea cineastului Nae Caranfil a început să se contureze ferm şi impetuos...
În perioada acelor vizite dinaintea admiterii, îi văzusem câteva filmuleţe pe 8 mm, în care se ghiceau subtil tendinţele de mai târziu - cea mai închegată fiind povestea unui tânăr care, în mod straniu, începe să-şi vadă propriul chip în toate persoanele întâlnite în parc (chiar şi într-un cocker spaniel), până când, ajungând la podul peste lac, se vede pe sine însuşi oglindit în apă... într-un fel de togă albă, şi cu aureolă - pentru ca filmul să se încheie cu morala: "Şi omul l-a făcut pe Dumnezeu după chipul şi asemănarea lui." Privind totul acum, din perspectiva celor treizeci de ani trecuţi de-atunci, şi mai relevante decât calităţile embrionare mi se par stângăciile tânărului cineast (de exemplu, cadre unsharff, sau subexpunerea finalului, fiindcă-i prinsese înserara!), care aveau să constituie, cum e şi firesc, treptele formării sale profesionale.
Procesul a continuat, la fel de dinamic, în facultate. Nu încape nici o îndoială că, la fiecare sesiune, filmele lui Nae erau cele mai bune din clasa noastră. Semnificativă era capacitatea lui de a învăţa din propriile greşeli - deşi era mult prea mândru ca să şi le recunoască vreodată (dar, pe dedesubt, rotiţele subliminalului lucrau)... Bunăoară, la al doilea film din anul I, realizat împreună cu operatorul Cristian Comeagă, ne-am crucit cu toţii când Nae ne-a anunţat, senin, că după ce tăiase şi înşirase materialul, aruncase toate dublele şi cozile la gunoi! (Noroc că s-a repezit Comeagă la timp să i le salveze...) Independent şi je m'en fiche-ist ca întotdeauna, ignora într-o veselie rigorile impuse de programa universitară şi sistemul de lucru, mizând pe riscuri uriaşe şi câştigând cam de fiecare dată. Primul asemenea act de revoltă a fost în anul II, cu filmul-portret "O voce în schimbare", despre fostul nostru camarad de armată, student la conservator, Dorel Dorneanu - DoDo. N-aveam voie să folosim, încă, dialoguri sincron (la studioul din Rahova neexistând echipamente pe 16 mm. pentru aşa ceva), dar Nae şi le-a făcut totuşi, în televiziune; lungimea maximă a filmului trebuia să fie de 10 minute, el a ajuns la 15 (spre revolta zgomotoasă a comisiei); eram obligaţi să predăm filmul la arhiva Institutului - iar Nae a predat... copia paralelă, montată din duble, păstrându-şi originalul. Avea şi de ce, fiindcă era un portret excelent, surprinzând cu profunzime şi acuitate atât trăsăturile personalităţii iconoclaste a lui DoDo, cât şi frământările de ordin general ale tânărului artist în formare.
Indiscutabil, marele eveniment I.A.T.C.-istic al acelor ani a fost "Frumos e în septembrie la Veneţia", filmul lui Nae din anul III - "de platou", conform metodologiei - din nou câştigarea unui pariu ce părea fără sorţi de izbândă. Ni s-a impus să ecranizăm nişte piesuliţe sălcii, fără sare şi piper, reunite în grupajul "Cinci romane de amor", de Theodor Mazilu (un dramaturg mediocru al epocii, căruia accentele de satiră socială îi cam umflaseră calibrul valoric). Singurul reuşit din toată seria a fost filmul lui Nae, care a avut sclipirea de geniu de a transforma scheciuleţul de pornire într-o parodie după «L'année dernière à Marienbad», cu Dorina Lazăr şi Dan Condurache în rolurile principale. De data asta, vârsta începea să-şi spună cuvântul, iar Nae s-a dovedit capabil să stăpânească perfect mecanismele platoului de filmare, la un nivel extrem de complex pentru anul III de facultate; mai mult decât atât, "...Veneţia" se distingea printr-un umor inteligent şi fin, mult mai alambicat decât al textului iniţial, depliind acţiunea pe trei planuri: realitatea, transfigurarea şi visul - totul, filmat cu fluenţă şi stil, într-o cheie plastică extrem de expresivă, pe toată gama registrelor de la realismul satiric frust, la flou-ul poetic subtil al iluziei.
Totuşi, spiritul său atât de self-sufficient avea să-i mai joace lui Nae o mică festă, cu ocazia filmului de diplomă - povestea unei farse scăpte de sub control: în urma unui banc la telefon, făcut de doi liceeni singuri acasă (Marian Rîlea şi Stelică Nistor), un tovarăş cam trecut (Dorel Vişan) cu o nevestică fâşneaţă (Luminiţa Stoianovici), devine terorizat că i-a găsit urma un fost coleg de facultate, pe care el îl nenorocise în anii '50. Iniţial, fragmentul avusese conotaţii politice (el îl denunţase că citea cibernetică, şi nu era voie), dar lui Nae i s-a impus găsirea unei motivaţii inofensive (o explozie de la o ţigară aruncată aiurea). Deşi sub nivelul "...Veneţiei", filmul a ieşit totuşi foarte bun: o comedie amară despre un proces de conştiinţă, o glosare peste coliziunea arbitrară a unor destine, în spectacolul greu inteligibil al vieţii. Fireşte, era lucrat cu mână sigură, comunica sensuri valide şi stârnea atât hohote de râs, cât şi emoţii meditative. Din păcate, un accent de încăpăţânare al lui Nae a dus la ratarea unuia dintre cele mai frumoase cadre: începutul, cu Dorel Vişan dormit agitat, filmat printr-o "pânză de păianjen" pe care se unduiau literele titlului: "30 de ani de insomnie". Catedra i-a pus în vedere autorului că "se poate interpreta" (ca trimitere la regimul comunist), aşa că Nae a schimbat titlul în "20 de ani de insomnie" - fără să-i pice fisa că ăştia se suprapuneau la fix peste domnia lui Nea Nicu! I s-a recomandat să filmeze cadrul şi într-o variantă alternativă, cu titlul "Pastile cu insomnie", dar a refuzat, convins că versiunea lui va trece. N-a trecut - şi, în final, nu i-a mai rămas decât să insereze un carton sec cu titlul amputat "Insomnia", scris cu alb pe fond negru.
În anii de stagiu la Buftea care au urmat, Nae a lucrat ca asistent la foarte puţine filme (nu suporta, neam, posturile subalterne), ilustrându-se mai mult ca actor (în "Salutări de la Agigea", "Promisiuni", "În fiecare zi mi-e dor de tine"), îndeletnicire pentru care de asemenea avea date certe, compunând portrete credibile şi hazlii. Între timp, lucra la scenariile viitoarelor sale filme - începând cu o poveste despre viaţa culturală a unui orăşel de tip Caracal, unde ne făcuserăm armata (care a cunoscut multe variante succesive, înainte de a se concretiza sub forma admirabilului său debut), pe lângă care mai punea la cale şi un scenariu inspirat vag din prima parte a volumului "În căutrea filmului pierdut", în care Tudor Caranfil relata destinul celebrului "Independenţa României" din 1912. Cu aceste planuri în valiză, Nae "a ales libertatea" - dar nu pentru mult timp, căci numaidecât s-a făcut 1989, iar anul 1990 l-a regăsit din nou acasă, străduindu-se să pună pe picioare filmul despre Caracal - intitulat în acea fază "Duminici cu bilet de voie".
I-am fost secund, şi am putut vedea cât evoluase băietanul cam împiedicat din urmă cu zece-doisprezece ani, metamofozat acum într-un cineast riguros, intransigent şi cu un remarcabil spirit de sinteză. Cele câteva luni de lucru împreună, în vara-toamna lui 1990, au constituit o experienţă stimulativă şi plină de bucurii - căreia trebuie să-i recunosc şi valenţele instructive: personal, am învăţat de la fostul meu coleg de facultate o lecţie inestimabilă în ceea ce priveşte organizarea probelor cu actori - preluându-i şi dezvoltându-i metodele doi ani şi jumătate mai târziu, când am debutat la rândul meu.
Din păcate (sau nu... căci în tot răul e şi-un bine), acel proiect a avortat în scurt timp, din cauza saturnianului său patron, Mircea Daneliuc, care ca director al casei Alpha Films Internaţional băga în producţie filme ale debutanţilor, anume ca să le saboteze şi să le folosească fondurile la propriile lui pelicule. Pe măsură ce se apropia data de începere a filmărilor, Daneliuc făcea tot ce putea ca să falimenteze "Duminici cu bilet de voie" - ceea ce a şi reuşit, spre sfârşitul anului. Nae a pornit în căutare de fonduri, drept pentru care Daneliuc (espre care e greu să spui dacă era un producător mai incapabil decât răuvoitor, sau viceversa), a mai avut şi nesimţirea să-l acuze, la un talk-show, că "după ce mi-a cheltuit banii, s-a pierdut ca măgaru-n ceaţă". Numai că, vezi dumneata, taman în acea vreme măgarul se-ntorcea din ceaţă, cu nişte francezi la subbraţ, şi nici gând să se mai apropie de sinistra Alpha. Filmul s-a făcut în condiţii realmente profesioniste, devenind splendidul "E pericoloso sporgersi" - pe departe cel mai bun film românesc al anilor '90.
Pentru a nu risca prea mult să repet câte ceva din toate cele ce s-au spus despre acest film (că, pe bună dreptate, s-au spus destule), prefer să inserez aici un aspect mai puţin cunoscut, privind finalul. În prima variantă, la care lucrasem ca secund, acţiunea se petrecea în prag de iarnă - şi, în încheiere, cele trei destine se adunau iar, într-nouă convergenţă, adăugând o neaşteptată notă tragică poveştii comic-liric-amărui de până atunci: Eleva pleca la Bucureşti, cu trenul, ca să-şi încerce norocul ca aspirantă la actorie; Actorul, cu autocarul trupei sale, lua acelaşi drum; şi tot într-acolo se îndrepta şi Soldatul, cu un camion de trupe, căci tocmai se dăduse alarma - o alarmă care nu mai era exerciţiu... Pe ecran apărea titlul: "21 decembrie, 1989"...
În a doua variantă, însă, filmările erau programate vara, aşa că rapelul la Revoluţie nu se mai putea face - ceea ce l-a determinat pe Nae să aleagă o nouă formulă de final - divergentă de astă dată, spre deosebire de versiunea convergentă dintâi. Conform unei opinii pe care o împărtăşim amândoi, primul final era mai percutant, câtă vreme al doilea are valenţe de generalitate mult mai profunde.
...Şi pentru că dacă mai continuu mult pe direcţia asta voi ajunge să scriu o monografie Nae Caranfil, nu un simplu articol-portret cu ocazia zilei lui de naştere, profit de faptul că prin această zonă se opresc lucrurile mai puţin cunoscute, dar semnificative şi interesante, pe care le-am avut de spus despre el, în baza prieteniei noastre de trei decenii deja, şi încerc să formulez o concluzie.
Deşi situate net sub valoarea debutului, "Asfaltango" şi "Filantropica" au confirmat cu prisosinţă profesionalismul şi simţul artistic al cineastului Nae Caranfil, alcătuind un fel de triptic-punte peste hăul cinematografic al perioadei dintre filmul românesc comunist, prost dar mult (şi, ca să fim drepţi, cu destule valori disparate, chiar dacă nu reuşise să şi le coaguleze într-o personalitate culturală proprie), şi filmele noii generaţii, care pentru prima oară în istorie definesc o identitate substanţială, de largă recunoaştere internaţională, a cinematografiei româneşti. Sau, mai metaforic - şi, de ce nu, sentimental - spus, Nae e cel care ne-a ţinut în viaţă.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
7 septembrie, 2009, h. 09:30-12:02
Bucureşti, România
Ma numeam Moise Lucica. Adresa mea de email este [email protected].
www.joanpascu.com
avem valoare,
naica al nostru-i cel mai TARE!!
sper sa il vad curand sa imi dau seama daca e doar in mintea mea sau e real.
si imi plac ochii lui si felul in care se uita la mine.
d c?
are stil!
si idei!
vreau sa inregistrez e pericolo sporgesi
ma ajuta careva?
multumesc