Biografie

Neil deGrasse Tyson s-a născut în New York la data de 5 octombrie 1958. Tatăl său a fost sociolog și consilier în resurse umane al primarului John Lindsay, iar mama sa era gerontolog. A absolvit Bronx High School of Science (1972 - 1976), unde era căpitanul echipei de lupte și editor șef a Jurnalului de Știină Fizică. A fost interesat de astronomie de la o vârstă fragedă, devenind oarecum celebru în comunitatea astronomică, ținând lecturi bazate pe acest subiect încă de la vârsta de 15 ani, lucru care l-a determinat pe Carl Sagan, profesor la Universitatea Cornell, să încerce să-l aducă pe Tyson în cadrul universității. Referitor la acest subiect, Tyson declara într-un interviu din 2 noiembrie 2007: Când am aplicat la Cornell, cererea mea a venit din pasiunea pentru studierea și cercetarea Universului. Comisia de admitere a dus cererea domnului Sagan, care chiar a luat inițiativa de mă contacta. A avut influență foarte puternică asupra mea. Domnul Sagan a fost la fel de mare ca și Universul, efectiv un mentor. Cu toate acestea, Tyson a ales să meargă la Harvard, la facultatea de fizică. În primul an a făcut parte din echipa de canotaj după care s-a întors la lupte libere. A absolvit facultatea de fizică în anul 1980 după care a obținut masterul în astronomie la Universitatea Texan din Austin. În anul 1991 a obținut doctoratul în astrofizică, în cadrul Universității Columbia. De asemenea a făcut parte din programul NASA Academy Sharing Knowledge.