Neil Jordan s-a născut la data de 25.02.1950, în Sligo, Irlanda. Tatăl său a fost profesor universitar. Neil a urmat Școala St. Paul din Clontarf, Dublin. Când era mai tânăr, cânta la chitară clasică, pian și saxofon. A devenit regizor, scenarist, producător, care s-a remarcat pentru activitatea sa din filme, precum: Mona Lisa (1986), Nu suntem îngeri (1989), The Crying Game (1992, a fost nominalizat la premiul Oscar la categoria Cel mai bun regizor, dar a obținut premiul la categoria Cel mai bun scenariu original, în 1993), Michael Collins (1996), Sfârșitul aventurii (1999), The Good Thief (2002), Breakfast on Pluto (2005), Ondine (2009), Familia Borgia (2011), Greta (2018). Stephen Rea a apărut în multe dintre filmele sale, în care Neil a distribuit deseori muzicieni irlandezi, oamenii fără experiență în actorie sau pregătire anterioară, în roluri principale sau substanțiale. A fost membru al juriului la Festivalul de Film de la Veneția, în 1992. Este autorul premiat al mai multor romane și colecții de povești apreciate. Aproape toate poveștile sale sunt situate în Irlanda și majoritatea se referă la subiecte ale copiilor, relații de familie și amintiri din copilărie. În plan personal, el a fost căsătorit cu Vivienne Shields, de care a divorțat; au doi copii. Este căsătorit cu Brenda Rawn, din 30 iunie 2004 și în prezent. Au doi copii. Jordan are cinci copii: Anna și Sarah din căsătoria sa cu avocata Vivienne Shields; Dashiel Jordan și Daniel Jordan din actuala căsătorie cu Brenda, și Ben, un copil dintr-o scurtă relație cu arhitecta Mary Donohoe.