Nelson Mandela a fost un om politic sud-african, care a deținut funcția de președinte al Africii de Sud în perioada 1994-1999. Adversar al Apartheidului, a fost primul președinte al Africii de Sud ales prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ și cu participare multirasială. Guvernarea lui Mandela s-a axat pe dezmembrarea moștenirii Apartheidului, prin combaterea rasismului instituționalizat, a sărăciei și a inegalității și promovarea reconcilierii rasiale. Pe plan internațional, Mandela a fost secretar general al organizației interguvernamentale Mișcarea de Nealiniere, între 1998 și 1999.
Arestat în 1962, întrucât facțiunea armată a Congresului Național African la care era cofondator, a fost responsabilă pentru un număr de atacuri cu bombă împotriva guvernului, a fost condamnat la închisoare pe viață în anul 1964, dar a fost eliberat în anul 1990, în urma unei campanii internaționale de lobby pentru cauza sa.
A primit o multitudine de premii internaționale pentru poziția sa în privința colonialismului și discriminării, între ele Premiul Nobel pentru Pace (1993), Presidential Medal of Freedom și Ordinul Lenin. Respectat în țara sa, a fost descris drept „părinte al națiunii”. Se face adesea referire la el pe numele său tribal, Madiba.