Biografie

Noel-Noel/ Lucien Noel (1897-1989) a fost desenator, umorist, actor, scenarist și regizor francez. În 1921 părăsește slujba de funcționar la Banca Franței, pentru a trăi din caricaturi și șansonete. Odată cu intrarea în cinema ca scenarist și actor este preocupat de satirizarea unor aspecte ale vieții, concepând comicul după regulile revistei de cabaret. El apare în cinema din 1930, fiind unul dintre marii comici francezi ai vremii sale.

Personajul comic, încarnat în mai multe filme, care l-a făcut celebru, este Ademai ("Ademai aviator"- 1934, "Ademai în Evul Mediu"- 1935, "Ademai, bandit de onoare"- 1942). Cu părul său ciufulit, nasul ascuțit și ochii îngustați, el reprezintă tradiționalul nătărău pus pe farse, care se precipită mereu în situații din care este salvat numai de propria ingenuitate. În 1946 va fi eroul filmului lui Rene Clement "Tatăl liniștit", o oglindă a atitudinii francezului în timpul Ocupației.

Doi ani mai târziu apare în "Pisălogii" de Jean Dreville, film ce reușește portrete pitorești. Singurul său film în care semnează și regia, "Viața cântată" (1950), este o "sumă" a operei sale și a viziunii personale umoristice, puțin mizantropice, dar optimiste asupra lumii și a oamenilor. Ultimele sale apariții se produc în filmele "Jessica" (1962) de Jean Negulesco și "Santinela adormită" (1966) de Jean Dreville.