Nora Piacentini

Nora Piacentini s-a născut în 1905, la Galați, și a decedat la 13.01.1945, în București. A fost actriță de teatru  în perioada interbelică. A fugit de acasă după ce a văzut piesa de teatru „Moartea civilă”, în care juca Ion Manolescu, aflat în turneu cu trupa sa la Galați. Nora a plecat la București, unde s-a înscris la Conservatorul de Artă Dramatică. A studiat teatrul în clasa celebrului actor Constantin Nottara. Ea a debutat la Teatrul popular, în „Școala femeilor” de Molière. Au urmat roluri memorabile pe mai multe scene bucureștene: Teatrul Regina Maria, Teatrul Vesel, Teatrul Comedia. A jucat rolul Vagabondului Luca din piesa "Domnișoara Nastasia" de G. M. Zamfirescu pe scena Teatrului Maria, în 1932. În 1938 colabora cu un celebru cuplu de actori Nicolae Stroe și Vasile Vasilache. N. Stroe a fost unul dintre soții ei. În anii 1941-1942, Nora Piacentini a făcut parte din trupa lui Sică Alexandrescu (cel care mai târziu avea să fie directorul de scenă al Teatrului Național din București) împreună cu o întreagă pleiadă de mari actori, dintre care: Ion Iancovescu, Jules Cazaban, V. Maximilian, și cu mai tinerii actori de atunci Radu Beligan, Gr. Vasiliu-Birlic, Mișu Fotino. A fost apreciată pentru rolul din 1939, în spectacolul Kiki de Andre Picard, în 1942 la reluarea piesei "Mărgeluș", jucată pe scena Teatrului Comedia. În 1943, a jucat în piesa "Pensiunea dragostei" de Al. Kirițescu și N. Vlădoianu, pe scena Teatrului Alhambra. A avut succes în rolul Domnișoara Cucu din "Steaua fără nume" de Mihail Sebastian. Premiera a avut loc în ziua de 1 martie 1944, la Teatrul Alhambra, în regia lui Soare Z. Soare. În distribuție: Radu Beligan, Maria Mohor, Nora Piacentini, Nineta Gusti, Mircea Șeptilici și Mircea Anghelescu. A fost un triumf. Rolurile principale ale piesei au fost scrise special pentru cei doi mari actori ai scenei românești, Radu Beligan și Nora Piacentini. Mihail Sebastian nota în jurnalul său: “M-am zvîrcolit pînă dimineața, asaltat de gînduri, de soluții, de întrebări – și pentru toate mi se părea că găsesc răspuns, cu o magică ușurință. (...) Rolul bărbatului îl potrivesc pentru Beligan, rolul femeii îl potrivesc pentru Nora Piacentini”. Aceasta premieră ascunde o poveste adevărată: în anul 1944, din cauza legilor antisemite impuse de statul român, evreilor fiindu-le interzis să apară pe afișele teatrelor românești, Mihail Sebastian nu avea drept de semnătură. Autorul menționat pe afiș era Victor Mincu. În fapt era vorba despre Ștefan Enescu, un fost coleg de liceu al lui Mihail Sebastian, la Brăila. La premieră sala a fost arhiplină. Agenții Siguranței statului împânzeau și ei sala Teatrului Alhambra (azi Teatrul de Comedie). Emoțiile nu s-au încheiat însă o dată cu seara premierei. La câteva zile după premieră, Neagu Rădulescu a publicat mai multe caricaturi ale actorilor și o anagramă în care se întreba cine este autorul piesei. Literele dădeau Mihail Sebastian. La cinci zile după premieră, sub semnătura V. Mardare, apărea un articol în "Universul" cu titlul “Camuflaj în teatru“, articol în care spectacolul era atacat virulent datorită originii semite a autorului adevărat, știut în fapt de toată lumea. Din fericire avocatul Ștefan Enescu nu s-a lăsat intimidat de virulența atacului. El a obținut un drept la replică care a fost publicat a doua zi în "Universul". Aici a afirmat din nou că el este autorul piesei "Steaua fără nume". Abia atunci campania de presă s-a oprit. În mod straniu, mulți dintre cei implicați în conspirația premierei cu “Steaua fără nume“ au avut un destin tragic: regizorul Soare Z. Soare a murit în 23 august 1944 la podul Băneasa, ucis de un glonț rătăcit ricoșat din pavaj. Mihail Sebastian a murit într-un accident de automobil, pe Bulevardul Regina Maria, în mai 1945. Nicu Vlădoianu s-a sinucis în anul 1948, în Egipt. Mircea Șeptilici (fiul politicianului Take Ionescu) a făcut închisoare în anii 1950 pentru “delicte politice“. Nora Piacentini s-a sinucis în anul 1945. “Mircea Șeptilici, are durerea să anunțe încetarea din viață a scumpei sale soții, Nora Piacentini" - consemna ziarul "Universul" în numărul din 15 ianuarie 1945. Acest trist anunț a fost completat de un articol publicat în 21 ianuarie 1945 de revista "Universul literar": „Cu ce judecată poți împăca uneori durerea ajunsă să doboare până și sentimentul de viață, atunci când orice nădejde din tine este distrusă? (…) Doamne, de câte neîndurătoare renunțări s’o fi lovit Nora Piacentini ca să accepte porunca unui tragic destin!... Și - poate - de câte alte dureri a vrut să fugă ca să-și găsească liniștea în veșnicie!... Prinsă de-o meserie a cărei izbândă era râsul și veselia ei, Nora Piacentini trebuia să se împotrivească oricărei urme de tristețe, numai ca să-și păstreze nemicșorată dispoziția cu care își obișnuise publicul. Pe forța neegalabilului său talent comic, drama sufletească urma să capete întâietatea. Și a murit…. a murit râsul, a murit veselia și – ce e mai dureros – am pierdut talentul actriței care ne dăruise etalonul valorii prin muncă și nedesmințită pasiune de artă.”