Biografie

Oana Pellea s-a nascut la 29 ianuarie 1962 în București si este fiica Domnicăi Mihaela, născuta Policrat, și a actorului român Amza Pellea (7 aprilie 1931 — 12 decembrie 1983). Actrița a studiat la Academia Română de Teatru și Film și a terminat studiile în promoția 1984, la clasa prof. Sanda Manu. Colegii săi de promoție au fost Carmen Trocan, Mioara Ifrim, Luminița Stoianovici, Răzvan Popa, Cristian Rotaru, Adrian Păduraru și Claudiu Istodor. Din clasa lui Olga Tudorache, colegii săi au fost Carmen Tănase, Bogdan Gheorghiu.

În perioada 1984–1987 a fost actriță la Teatrul din Piatra Neamț. A jucat la Teatrul Bulandra din 1987 până în 1999 și a participat la numeroase turnee din America de Nord, America de Sud, Japonia și Europa. Din 1999, Oana Pellea este liber profesionistă. Performanțele sale notabile au inclus, printre altele, rolurile Mașei din Trei surori a lui Cehov, a lui Lucius din "Iulius Cezar" de W Shakespeare — pentru care i-a fost acordat Premiul Criticii Internaționale pentru „Cea mai bună actriță”. Alte roluri de scenă importante au inclus: Julieta din Mefisto a lui Klaus Mann, Catarina din producția lui Mihai Măniuțiu, Îmblânzirea Scorpiei după Shakespeare și Drussila din Caligula a lui Albert Camus, Timpul din Poveste de iarnă a lui Shakespeare, în regia Alex. Darie și altele. Peste 30 de roluri importante în teatru și 20 în film.

Recent, Oana Pellea a câștigat premiul Uniunii Teatrelor din România pentru cea mai bună actriță și i s-a acordat premiul Fundației Culturale Române pentru Carieră Internațională Remarcabilă. Munca sa cinematografică a inclus "Unde la Soare e frig" al lui Bogdan Dreyer, la fel ca și filmele regizate de Alexandru Tatos, Dan Pița și Stere Gulea,Ion Popescu Gopo. Oana Pellea a primit numeroase premii internaționale pentru rolul principal din Stare de fapt, filmul lui Stere Gulea, inclusiv premiile pentru Cea mai bună Actriță la Festivalul de Film de la Geneva,premiul Orasului Geneva,premiul la Festivalul Filmului Politic de la San Marino și la Festivalul Internațional de Film "Vulturul de Aur" din Batumi, Georgia.

În 2006 a jucat alături de Clive Owen în filmul "Children of men", în regia lui Alfonso Cuaron, produs la studiourilor Universal Picture. Acest film a fost realizat în întregime la Londra și a fost nominalizat pentru premiile Oscar la 3 categorii.În 2007 a fost distribuită în producția britanică "I really hate my job", regia Oliver Parker.În 2007 a fost distribuită în producția americană "Fire and Ice", regia Jean-Christophe Comar ("Pitof").În prezent, lucrează la filmul "Biblioteque Pascal", în regia Szabolcs Hajdu .Oana Pellea joacă în româna, franceza, engleza și italiana, participind la numeroase producții internaționale, inclusiv producția româno-franceză "Ioana d'Arc-Extrase dintr-un dosar" și producția franceză din Canada a lui Marc Doré Mă tot duc.

Oana Pellea a avut onoarea de a reprezenta România la mai multe festivaluri internaționale de teatru inclusiv la festivalul anual al Uniunii Teatrelor Europene, Festivalul Klang Bogen de la Viena, Festivalul Internațional Francofon din Franța și Festivalul Americilor din Canada. Face parte din Jurii internaționale de film.

În stagiunea 2008-2009 poate fi admirată la teatrul Bulandra în spectacolul "Scaunele", la teatrul Foarte Mic în spectacolul "Mă tot duc" și la teatrul Metropolis în "Buzunarul cu pâine".

La 13 mai 2009, Oana Pellea a primit Marele Premiu al Festivalului Comediei Românești "FestCO", ediția a VII-ea pentru "Cel Mai Bun Spectacol" cu piesa "Buzunarul cu Pâine" de Matei Vișniec, traducere Virgil Tănase. Titlul piesei în franceză este "Du pain plein les poches".În iunie 2009 a apărut prima carte semnată Oana Pellea la editura Humanitas Jurnal 2003-2009. August 2009 -Jurnal 2003-2009 - devine Cartea cea mai vanduta a Editurii Humanitas cu peste 15.000 de exemplare cumparate in mai putin de trei luni.In Octombie 2009 Jurnalul ajunge la un tiraj record de 22.000 de exemplare. In martie 2010, Oana Pellea revine pe scena Teatrului Bulandra cu rolul Tanti Roz din Oscar si Tanti Roz - autor Eric-Emmanule Schmitt.