Biografie

Este născută la data de 16 iunie 1973. Este o actriță, cântăreață și moderatoare de televiziune din România. Ea a urmat Colegiul Național I. L. Cargiale și a absolvit dreptul la Universitatea Titu Maiorescu din București. La sugestia unor prieteni, aceasta s-a prezentat la un casting ce avea drept scop găsirea unei prezentatoare pentru emisiunea Vară pentru 2, difuzată de postul TV TVR 2. Artista a câștigat competiția, începându-și cariera în anul 2000.

Artista a primit în anul 2002 primul său rol într-un serial de televiziune, sitcom-ul La bloc. Doi ani mai târziu, în 2004, Zăvoranu a apărut în filmul italian Modigliani, unde a interpretat rolul Eugeniei Modigliani. Pelicula a înregistrat un mare succes în țara sa de origine, având încasări de peste un milion de dolari americani doar în Italia. Odată cu semnarea unui contract cu trustul Media Pro, actrița a fost distribuită în telenovelele Numai Iubirea și Păcatele Evei. De asemenea, în anul 2005, artista a devenit prezentatoarea emisiunii Corazon Latino, dufuzată de către postul Acasă TV.

În 2007, Zăvoranu a fost moderatoarea emisiunii Preludiul, difuzată de Romantica. Pe data de 28 iunie 2007, artista și-a lansat albumul de debut, intitulat Mai Bună ca Niciodată, alături de discurile single „Pusă pe Fapte” și „Cariño”. În prezent, artista este realizatoarea emisiunii Pact cu diavolița, difuzată de postul Kanal D.