Biografie

Oleg Nikolaevich Taktarov este un actor rus și fost luptător MMA. S-a născut pe 26 august 1967 în orașul Arzamas-16 (acum cunoscut sub numele de Sarov) în URSS, apoi s-a mutat în Gorky, oraș industrial din Rusia. Tatăl lui Oleg, muncitor în construcții, a vrut ca acesta să devină sportiv, așa că l-a dus la sala de sport de lângă Sarov, dar cu toate că ar fi vrut să-l facă hocheist sau halterist, Olega a fost atras de judo la vârsta de 12 ani.

Fiind nevoit să meargă în armată (obligatoriu la aceea vreme în URSS), Olega și-a făcut stagiul de 2 ani în armata, acolo unde a fost instructor la divizia de autoapărare, fiind chiar instructor pentru agenții KGB.

A urmat apoi o carieră de luptător, mai întâi în Letonia unde a participat la concursuri fără reguli. 4 ani la rând a câștigat titlul de campion european și asiatic la jiu-jitsu și de două ori la sambo.

A decis să plece în SUA cu intenția de a deveni actor, dar a trebuit să se rezume la început doar la lupte pentru a face bani, timp în care și-a îmbunătațit limba engleză.

Avea să participe la numeroase turnee UFC în diverse orașe americane. Atât în SUA cât și în Canada, s-a făcut remarcat foarte bine ca luptător UFC, mai mult de atât, a fost votat ca fiind printre primii 10 luptători UFC din lume.

S-a retras o perioadă din lupte pentru a juca în filme, precum 15 Minutes, Bad Boys II, 44 Minutes: The North Hollywood Shout-Out, Air Force One și versiunea din 2002 Rollerball. Dar printre aparițiile sale cele mai importante se numără rolul din Predators sau din serialele Alias și NCIS. A avut și câteva apariții în filme rusești, nu foarte multe cei drept, una din ele find We Own the Night. În afară de cinema, Oleg a filmat și videoclipuri cu antrenamente și lupte alături de Vladimir Vasiliev, Russian Mega Fighting.