Biografie

Olivia Niță, pe numele complet Olivia Alexandra Niță, s-a născut la 27.11.1987, în București, România, unde a crescut. A început să studieze vioara la șase ani și a continuat timp de doisprezece ani până când a absolvit Liceul de Muzică „George Enescu”, în 2006. La unsprezece ani a fost distribuită în piesa „O scrisoare pierdută” la Teatrul Național din București, în regia lui Alexandru Tocilescu. La cincisprezece ani a început să lucreze la emisiunea „Cronica Carcotașilor” timp de trei ani până în 2006 când a fost admisă la secțiunea Actorie de la Universitatea Națională de Teatru și Film „I.L.Caragiale” (U.N.A.T.C.) până în 2008, când s-a transferat în Marea Britanie și a absolvit BA Hons Degree in Acting. În timp ce era la universitate, a lucrat la telenovela „Daria, My Love”, producția „Hellhounds” regizată de Ricky Schroeder, scurtmetrajul „Radu+Ana” și câteva producții de teatru ca „The Whale”. Hunt”, „Statuia Libertății”, Trei surori”, „Casa Bernardei Alba”. După ce a absolvit în Marea Britanie s-a întors în România unde a făcut un Master în Actorie, urmat de cursurile Mandragora Movies Academy. Olivia a jucat în coproducții românești și internaționale, precum: „Pioneers Palace”, „Sons of Liberty”, „Somewhere in Palilula”, „Chosen” și „Strung”. Love". A făcut parte din distribuția piesei "Buy Nothing Day" (Ziua în care nu se cumpără nimic) de Kim Atle Hansen, de la Teatrul Național din București. În 2018 a făcut parte din distribuția filmului Regatul inimii mele, regizat de James Brolin, filmat la Castelul Corvinilor.