Filmele mele Inchide
Biografie

Ornella Vanoni s-a născut la 22.09.1934, în Milano, Lombardia, Italia, și a decedat ca urmare a unui stop cardiac la 21.11.2025, în Milano, Italia. A fost cântăreață, actriță, cunoscută pentru producții, ca de exemplu: Il mulino del Po-1971, I viaggiatori della sera-1979, Ocean's Twelve-2004 (pe coloana lui sonoră este inclusă piesa ei, L'Appuntamento, din 1970). Vanoni a obținut două mari hituri în 1963 cu Senza Fine și Che cosa c'è, ambele scrise pentru ea de Gino Paoli. În ianuarie 1977, ea a pozat nud pentru ediția italiană a revistei Playboy. Este una dintre cele mai longevive artiste italiene, începând să cânte în 1956. De-a lungul carierei sale, a vândut peste 65 de milioane de discuri. Vanoni și-a început cariera artistică în 1960 ca actriță de teatru. A lansat aproximativ 112 lucrări, între LP-uri, EP-uri și albume cu cele mai mari hituri, și este considerată una dintre cele mai mari interprete de muzică pop italiană. În 1964 a câștigat Festivalul cântecului napolitan cu piesa Tu si na cosa grande. Folclorul și cântecele populare pe care le-a explorat în primele sale înregistrări, în special cele despre lumea interlopă din Milano, i-au adus porecla de Cantante della mala (Cântăreața din lumea interlopă). În 1972, a cântat tema muzicală din filmul Don't Torture a Duckling-1972, regizat de Lucio Fulci. În aprilie 2025, a primit o diplomă onorifică în „Muzică, Cultură, Media și Interpretare” de la Universitatea din Milano. În plan personal, ea a fost căsătorită cu Lucio Ardenzi, din 6 iunie 1960 până în 10 ianuarie 1972. Au divorțat; au avut un copil, Cristiano Minunni Ardenzi, născut în 1962. A avut o relație lungă cu Gino Paoli. A avut un nepot, Matteo, și o nepoată, Camilla.