Biografie

Ossie Davis, pe numele adevărat Raiford Chatman Davis, a fost actor, care s-a născut la data de 18.12.1917, în Cogdell, Georgia, și care a decedat la data de 04.02.2005, în Miami Beach, Florida, din cauze naturale. Au fost cinci frați în familie, el fiind cel mai mare. A servit în armata Statelor Unite în timpul celui de al Doilea Război Mondial, ca tehnician medical. Fratele său, dr. William Davis, profesor în San Antonio, Texas, a deținut mai multe brevete, dintre care unul pentru producerea pireului instant. Ossie Davis a studiat drama la Rose McClendon Players, din Harlem, New York. A debutat  ca dramaturg cu piesa Purlie Victorious, în 1961. Ossie a rămas cunoscut pentru filmele: Do the Right Thing - 1989, The Client - 1994, Bubba Ho-Tep - 2002. În plan personal, el a fost căsătorit cu Ruby Dee, din 1948 până în 2005, la moartea lui. Au avut trei copii. A fost numit în NAACP Image Awards Hall of Fame alături de soția sa, Ruby Dee, în 1989. A susținut discursuri la înmormântarea lui Martin Luther King și a lui Malcolm X. A locuit în New Rochelle, New York. A fost apreciat de Kennedy Center Honors în 2004, împreună cu Elton John, Joan Sutherland, John Williams, Warren Beatty, și soția sa, Ruby Dee. Cei trei copii ai cuplului sunt: Guy Davis, Nora Day, Hasna Muhammad. A fost de două ori nominalizat la Premiul Tony pentru activitatea de pe Broadway: în 1958, la categoria ca cel mai bun actor în rol principal (muzical) pentru „Jamaica”, iar în 1970, ca și coautor al cărții pentru cel mai bun candidat muzical „Purlie”. A fost membru al Academiei de Artă și Științe Cinematografice (Filiala pentru actori). El și soția sa, Ruby Dee, au primit medalia națională americană a artelor în 1995 din partea National Endowment of the Arts din Washington, DC. A apărut împreună cu soția sa, Ruby Dee, în nouă filme: Situație fără ieșire (1950), Gone Are the Days ! (1963), The Sheriff (1971), Countdown at Kusini (1976), Kunta Kinte: Generația următoare (1979), All God Children (1980), Do the Thing Right (1989), Jungle Fever (1991) și Virus mortal ( 1994). Cenușa lui a fost depusă la Cimitirul Ferncliff și Mausoleum din Hartsdale, New York.