Netflix
×
Utilizator
×
Biografie

Francisco Gustavo Sánchez Gómez (21 decembrie 1947 - 25 februarie 2014), cunoscut sub numele de Paco de Lucía, a fost un chitarist si compozitor spaniol. Paco de Lucia s-a născut în 1947, în regiunea Cadiz din sudul Spaniei, fiind cel mai mic din cei cinci copii ai unui chitarist de flamenco. Francisco Sanchez Gomes și-a ales numele de scenă, de Lucia, în onoarea mamei sale, portugheze, Lucia Gomes. Un fapt inedit: a învățat să cânte la chitară fără prea mare tragere de inimă, obligat de tatăl său, singurul care aducea bani acasă. La vârsta de 11 ani, Paco era un copil minune: cânta la radio și ajungea la New York cu o trupă de muzică și dans flamenco. A devenit cel mai faimos chitarist flamenco din lume, datorită „virtuozității sale halucinante” – cum i-a fost caracterizată arta, printre altele, de-a lungul timpului. Un chitarist care a știut să modernizeze stilul flamenco tradițional, combinându-l cu jazz-ul, și inspirându-se din diverse alte orizonturi muzicale. Colaborările sale cu chitariștii John McLaughlin, Al Di Meola și Larry Coryell de la sfârșitul anilor ’70 l-au făcut renumit și în afara Spaniei natale. A devenit cunoscut pentru înregistrările sale cu cântărețul de flamenco Camarón de la Isla, în anii 1970, alături de care a realizat 10 albume. Printre cele mai cunoscute albume ale sale se numără "Rio Ancho" (rearanjat orchestral ulterior în combinație cu albumul A"Mediterranean Sundance" al muzicianului Al Di Meola), "Entre dos aguas", "La Barrosa", "Impetu", "Cepa Andaluza" și "Gloria al Nino Ricardo".De Lucia a înființat Paco de Lucia Sextet în 1981, alături de frații săi: cântărețul Pepe de Lucia și chitaristul Ramon de Algeciras. A colaborat cu pianistul de jazz Chick Corea pe albumul "Zyryab" din 1990. În 1983 a apărut în filmul lui Carlos Saura intitulat "Carmen", pentru care a fost nominalizat la premiul BAFTA, la categoria "cea mai bună coloană sonoră". În 1992, a cântat live la Expoziția Mondială de la Sevilla, iar, un an mai târziu, la Plaza Mayor din Madrid.În 2004, a fost recompensat cu premiul Prințul Asturiei pentru Artă, iar, în 2010, a primit titlul onorific de doctor din partea Berklee College of Music din Boston. Din 2004 și-a redus considerabil concertele cu public și a renunțat la turnee (doar câteva concerte pe an, de regulă în Spania, Germania și la câteva festivaluri europene în lunile de vară). În 2005 a fost nominalizat la premiile Latin Grammy la categoria "producătorul anului", pentru albumul "La Tana’s Tu, Ven a Mi".Cu ani în urmă, Paco de Lucia a concertat și în România, la Timișoara. Atunci avea să declare presei, printre altele, că „muzica n-are nevoie de translator, se adresează direct inimii".