S-a născut într-o familie de rromi surdo-muți, cu 20 de ani în urmă. A crescut și a trăit într-o lume în care e normal să NU mergi la școală, să NU mergi la slujbă în fiecare dimineață, să întorci capul și să pleci ochii când vezi uniforma, căci știi că ai făcut "ceva". Toate lucrurile astea au făcut parte din NORMALITATE și din FIRESCUL lumii lui până la 17 ani. 17 ani într-o lume în care dacă spui că vrei să mergi la lucru mâine în loc să stai să bei până la ore mici "râde și copiii de tine". Apoi a venit pușcăria. Mai bine de doi ani. Ani petrecuți într-un loc în care singura limbă pe care o vorbești e violența, iar modul de a convinge e pumnul la rădăcina nasului. Doi ani în celulă și în dormitoare cu băieți condamnați pentru tâlhărie, omor, viol.
Actorul amator Papan Chilibar, interpretul rolului Ursu din apreciatul film al lui Florin Serban "Eu când vreau să fluier, fluier" s-a stins din viață în cursul zilei de duminică, 14 iunie 2011. Avea doar 22 de ani.
Reprezentanții Strada Film au anunțat printr-un comunicat moartea lui Papan Chilibar care "după o lungă luptă cu leucemia, boală cu care a fost diagnosticat în urmă cu câteva luni, Papan a decedat duminică seara în domiciliul său din București, lăsând în urma soția și o fetiță de 4 ani"."Colegii lui Ada Condeescu și George Piștereanu, regizorii Florin Șerban și Cătălin Mitulescu și intreaga echipa Strada Film regretă nespus cele intâmplateși sunt alături de familia lui Papan.Mulțumim tuturor celor care i-au fost aproape și au încercat să îl salveze", se arată în comunicatul StradaFilm.
Florin Șerban, regizorul filmului "Eu când vreau să fluier, fluier", spunea despre Papan că era special, "impresionant de talentat, deoarece nu avea nevoie de școală de actorie".
"Nu credeau că eu voi ajunge să joc într-un film, să fie filmul atât de bun. Știți, acolo nu par că joc, acolo pare că e o scenă adevarată, că e ceva real care se întâmplă", povestea Papan. "Nu pot să spun că chiar mi s-a schimbat viața, oricum parcă sunt privit altfe... lumea e mai vorbareață cu mine. Simt că am făcut ceva bun și îmi place, e cea mai tare experiență din viața mea", a adăugat el.
Ce-și dorea cel mai tare? "Să am în fiecare zi covorul roșu... Am mai văzut și la tv, am mai auzit dar eu îmi imaginam altfel, mult mai altfel, dar atunci când am călcat eu pe covorul roșu s-au creat niște emoții în mine... a fost mișto, mult mai tare decât mi-am imaginat".