Netflix
×
Utilizator
×
Biografie

Patricia Blair, pe numele adevărat Patsy Lou Blake, s-a născut la data de 15.01.1933, în Fort Worth, Texas, SUA, și a decedat la data de 09.09.2013. A rămas cunoscută în rolul Rebecca Boone în toate cele șase sezoane ale seriei Daniel Boone, alături de parteneri, ca: Fess Parker, Darby Hinton, Veronica Cartwright, Ed Ames. De asemenea, a interpretat-o pe Lou Mallory în serialul de gen western The Rifleman, în care a apărut în 22 de episoade cu Chuck Connors, Johnny Crawford și Paul Fix. Ea a fost model în adolescență prin intermediul Agenției Conover. Warner Bros. a descoperit-o și a început să joace în filme sub numele Patricia Blake și Pat Blake. La sfârșitul anilor 1950, ea a apărut ca al doilea personaj feminin principal în mai multe filme pentru Warner Bros. și, mai târziu, pentru studioul MGM. Primul ei film a fost Jump Into Hell (1955). A făcut și apariții în numeroase seriale de televiziune, precum The Bob Cummings Show, Rescue 8, Gunsmoke, Richard Diamond, Private Detective, The Virginian și Bonanza. După ce seria Daniel Boone s-a încheiat în 1970, a apărut în câteva filme minore și spoturi de televiziune. Ultima ei apariție într-un lungmetraj a fost în 1979, interpretând un narator de modă în The Electric Horseman cu Robert Redford în rol principal. În plan personal, ea a fost căsătorită cu Martin Stanley Colbert, din 1965 până în 1993, când au divorțat. În ultimii ani a produs expoziții comerciale în New York și New Jersey. Blair a încetat din viață la casa ei din North Wildwood, New Jersey, la vârsta de 80 de ani, din cauza cancerului de sân.