Filmele mele Inchide
Biografie

Patrick Brammall s-a născut la 30.03.1976, în Canberra, Australia. S-a născut cu o tulburare genetică rară, sindromul burții de prună, iar medicii săi nu credeau că va supraviețui. A suferit mai multe operații și a petrecut destul de mult timp în spitale în primii 10 ani de viață. A urmat școala primară catolică St.Thomas the Apostle din Kambah și școala secundară la Marist College Canberra. Brammall a absolvit Colegiul Victorian de Arte în 2001. Rolul său din filmul de televiziune The Alice (2004), i-a adus un rol principal în serialul spin-off din 2005. A avut un rol principal în serialul de televiziune Canal Road (2008). Acesta a fost urmat de numeroase roluri în seriale de televiziune, scurtmetraje și teatru. El s-a remarcat în rolurile: Tim, fratele lui Griff, în filmul Griff the Invisible (2010); Sean Moody din comedia A Moody Christmas (2012, a câștigat premiul AACTA pentru cea mai bună interpretare într-o comedie de televiziune); Sean Moody în serialul The Moodys (2013, a scris episodul 5 al serialului și a fost nominalizat la un premiu al Australian Writers’ Guild pentru cea mai bună comedie narativă); a jucat în The Elegant Gentleman’s Guide to Knife Fighting (2013), un spectacol de comedie cu scheciuri; rolul Rupert Murdoch în miniseria Power Games: The Packer-Murdoch War (2013); sergentul Neil Lloyd din The Strange Calls (2012), Danny Bright din serialul de comedie Upper Middle Bogan (2013-2014); rol principal în comedia The Little Death; Leo Taylor în serialul Offspring (2014–2016); în filmul Ruben Guthrie (2015); în serialul No Activity (2015)sergent James Hayes în serialul Glitch (2015–2019). În 2020, Brammall a dat voce fratelui lui Bandit și Stripe, Radley, în serialul de televiziune Bluey. Alături de soția sa, actrița Harriet Dyer, este co-creatorul, co-scenaristul și co-starul serialului de comedie Colin from Accounts (2022–prezent). A jucat în serialul de televiziune Evil (2019–2024) în rolul Andy Bouchard, un rol principal în The Dispatcher (2024). Brammall interpretează rolul principal Andrea Sachs din filmul Diavolul se îmbracă de la Prada 2 (2026). În plan personal, Brammall a cunoscut-o pe prima sa soție, Samantha Nield, pe platourile de filmare ale serialului The Alice, unde aceasta a făcut parte din echipa de filmare. Cuplul s-a căsătorit în 2013, dar au divorțat în 2017. În august 2017, Brammall se întâlnea cu actrița Harriet Dyer. În martie 2021, Brammall și Dyer s-au căsătorit la cinci zile după ce s-au logodit. Cuplul a adoptat primul lor copil, o fiică, Joni Jane Brooklyn Brammall, în septembrie 2021. Au a doua fiică, Mabel, din februarie 2025.