×
Utilizator
×
Filmele mele Inchide
Biografie

Paul Adelstein s-a născut la 29.04.1969, în Chicago, Illinois, SUA, într-o familie evreiască. Adelstein a urmat cursurile școlii Francis W. Parker, apoi ale Colegiului Bowdoin, unde a absolvit Phi Beta Kappa și a obținut o diplomă în limba engleză. Și-a început cariera în teatru, lucrând cu New Crime Productions, o companie fondată de John Cusack, și mai târziu cu Compania de Teatru Steppenwolf. El este cunoscut pentru rolul agentului Paul Kellerman din serialul de televiziune Prison Break, și pentru rolul pediatrului Cooper Freedman din Private Practice. Pe lângă rolurile secundare din filme precum Intolerable Cruelty și Memoriile unei gheișe, este cunoscut pentru rolurile: Leo Bergen din serialul Scandal, Jake Novak din serialul de televiziune Girlfriends Guide to Divorce, David Sweetzer din comedia I Feel Bad. Adelstein a fost co-creatorul serialului TV de comedie neagră Imposters, care a avut două sezoane de câte 10 episoade, între 2017 și 2018; este creditat ca scenarist pentru 6 episoade. De asemenea, a jucat rolul Shelley Cohen în serial. După ce și-a făcut debutul în cinematografie cu filmul The Grifters (1990), Adelstein a apărut în mai multe seriale de televiziune, inclusiv Cupid, ER, Without a Trace, și Scrubs și a jucat o serie de roluri secundare importante în filme, precum: Bedazzled (2000), Intolerable Cruelty (2003), Memoirs of a Geisha (2005), Be Cool (2005). În aprilie 2016, a fost distribuit în rolul  Raymond Blackstone în serialul Chance. Adelstein este solistul vocal și chitaristul trupei Doris. Trupa a fost înființată la sfârșitul anilor 1990, iar Adelstein a înregistrat mai multe albume cu ei, cântând și compunând piese pentru grup. Adelstein este, de asemenea, pianist și chitarist. Experiența sa muzicală a fost articolul de copertă al numărului din mai/iunie 2012 al revistei Making Music Magazine. În plan personal, Adelstein s-a mutat la Los Angeles în 2003, la 34 de ani. El s-a căsătorit cu actrița Liza Weil, într-o ceremonie evreiască reformată, în noiembrie 2006. Cei doi au apărut împreună în trei proiecte cinematografice: scurtmetrajul Order Up (2007), Frenemy (2008), și The Missing Person. Au o fiică, născută în aprilie 2010. Weil a depus cererea de divorț de Adelstein în martie 2016, solicitând custodia comună a fiicei lor.