Biografie

Remarcat la 16 ani de către fotograful italian Paolo Reversi, Paul Hamy devine manechin. Ascensiunea în acest domeniu este rapidă: din ce în ce mai multe defilări, ședințe foto și campanii de modă. Studiază cinematografia și înființează alături de un grup de prieteni colectivul POK care reunește plasticieni, fotografi și muzicieni. În 2009 joacă în scurt-metrajul The Lone Zone. Creativ, Paul Hamy se dedică sculpturii, se mută în Statele Unite și se lansează ca actor într-un episod al serialului de televiziune Borgia, interpretându-l pe englezul Simon d’Auxerre. Directoarea de casting Antoinette Boulat il recomandă pe Paul Hamy lui Emmanuelle Bercot care este în căutarea unui actor care să îl interpreteze pe Marco în filmul său, Elle s’en va (2013). La scurt timp, Katell Quillévéré îi oferă rolul lui Julian, personajul îndrăgostit de Sara Forestier în Suzanne (2013), film pentru care primește un premiu César pentru cea mai bună speranță masculină. Joacă alături de Matthias Schoenaerts și Diane Kruger în Maryland (2015). În același an, joacă rolul poetului petrecăreț în filmul lui Vincent Cassel (Mon Roi).