Biografie

Paul Mercutio, pe numele complet Paul Joseph Mercurio, s-a născut la 31.03.1963, în Swan Hill, Victoria, Australia.  Tatăl său a fost actorul Gus Mercutio. Paul a început baletul la nouă ani. Mai târziu, s-a mutat la Perth, Australia de Vest, unde a urmat Liceul John Curtin, cunoscut acum sub numele de John Curtin College of the Arts, unde există un teatru care poartă numele lui. Profesorul de artă teatrală l-a inspirat să-și urmeze visul. Mercurio s-a concentrat pe actorie în timpul anilor de liceu, iar după absolvirea acestuia, a studiat la Australian Ballet School. Din 1982 până în 1992, a fost dansator principal la Sydney Dance Company. În acest timp, a fost însărcinat să coregrafieze șase lucrări interpretate de companie. Mercurio a părăsit Sydney Dance Company pentru a fonda Ansamblul Coregrafic Australian, în care a dansat între 1992 și 1995, unde a fost director, dansator și coregraf principal. Mercurio s-a remarcat în rolul principal din filmul Strictly Ballroom (1992, de Baz Luhrmann; a primit o nominalizare la Australian Film Institute Award, în 1993; a fost și coregraf), în rolul de judecător din serialul TV, Dancing with the Stars. El a mai jucat în filmele: Exit to Eden, Back of Beyond, Cosi, Red Ribbon Blues, Welcome to Woop Woop, The Dark Planet, The First 91/2 Weeks, Kick și Syney- A Story of a City. A jucat, a scris, a coregrafiat, a produs și a regizat scurtmetrajul Spilled Milk. A jucat roluri în filme independente, precum Hunting for Shadows și A Silent Agreement. În 2019, Mercurio a apărut în rolul secundar Sal din Promised. La televiziune, el realizat un documentar despre viața sa numit Life's Burning Desire, în 1992. A jucat rolul principal Joseph în mini-seria omonimă, câștigătoare a premiului Emmy, în 1995. În 1998, s-a alăturat distribuției din mini-seria The Day of the Roses, care descrie dezastrul feroviar din Granville, din 1977. Pe tot parcursul anilor 1990, Mercurio a jucat în emisiuni TV australiene, inclusiv Blue Heelers, All Saints, Murder Call, Medivac, Heartbreak High, Water Rats. El a fost judecător la versiunea australiană a Dancing with the Stars până în august 2008, când a fost retras din juriu fiind considerat „prea drăguț” pentru televiziune. În 2008, a început să găzduiască un serial numit Meniul lui Mercutio, călătorind și gătind în diferite locuri din Australia. Mercurio a fost consultant de mișcare la filmul lui Will Smith I, Robot, și a coregrafiat o campanie TV americană pentru Coca-Cola, producția Jesus Christ Superstar și Annie Get Your Gun. În ianuarie 2004, a jucat pe scenă în The Full Monty. A apărut în versiunea australiană a emisiunii de televiziune Who Do You Think You Are ? în 2012 în care a descoperit că bunicul său era membru al diviziei Milwaukee a Cosa Nostra (mafia siciliană) în anii 1950. Mercurio a reflectat asupra acestei moșteniri în interviurile ulterioare și a vorbit despre efectul pe care l-a avut asupra tatălui său și despre relația lui cu tatăl său. Pe plan politic, Mercurio a fost ales consilier pentru Mornington Peninsula Shire în noiembrie 2020. Din 2022, este membru al Partidului Laburist din Australia, reprezentând electoratul din Hastings. În decembrie 2022, a fost spitalizat cu complicații de la fibrilația atriată în urma câștigării alegerilor. În plan personal, Mercurio este căsătorit cu Andrea din 1987 și în prezent. Au trei copii: Emily, Elise și Erin.