Peter Dante, pe numele complet Peter Francis Dante, s-a născut la 16.12.1968, în West Hartford, Connecticut, SUA. Dante a petrecut un an postuniversitar (1987-1988) la Fort Union Military Academy jucând fotbal și lacrosse. A absolvit Universitatea Hofstra, unde a jucat lacrosse. A fost antrenor asistent pentru echipa de lacrosse de la Universitatea Loyola Marymount pentru sezonul 2011 și a antrenat multe echipe de club, inclusiv echipa de lacrosse Riptide, care a ajuns la campionatele de stat. A devenit actor, comedian, producător, activ din 1994. El a apărut frecvent în filme de la Happy Madison Productions alături de Adam Sandler. A colaborat cu Jonathan Loughran și Allen Covert. A jucat în Little Nicky (rolul Peter), Băiatul bunicii (a jucat și l-a produs), Big Daddy (rolul unui avocat, Tommy, în filmul lui Adam Sandler), The Waterboy (rolul fundașului Gee Grenouille), Mr. Deed (rolul Murphy), 50 First Dates (rolul unui agent de securitate), I Now Pronounce You Chuck and Laryy (rolul unui pompier), Strange Wilderness (rolul Danny Guiterrez), That's My Boy (rolul fiului lui Steve Spirou în filmul lui Adam Sandler), Grown Ups 2 (ofițer Peter Dante). A apărut în episoade din Typical Rick și Sugar and Toys. Pe 19 septembrie 2020, Dante a fost arestat la Los Angeles, cu acuzație de infracțiune, după o altercație cu vecinul său. El a fost dus la închisoarea din Los Angeles și a fost eliberat în acea noapte, după ce a depus o cauțiune de 50.000 de dolari. Potrivit rapoartelor, Dante a fost deranjat de zgomotele puternice de la lucrările de construcție efectuate la reședința unui vecin și ar fi „amenințat să-l omoare” pe vecinul său și să le facă rău soției și copiilor. Aceasta nu este prima arestare a lui Dante pentru că a făcut amenințări. A fost dat afară dintr-un hotel și arestat în 2013 pentru că a făcut amenințări violente și a folosit insulte rasiale. Ultima producție de film în care a lucrat a fost filmul independent, The Pizza Joint, lansat în 2021. Ca muzician, cântăreț, compozitor, Dante a înregistrat cu Adam Sandler și Buck Simmonds. Este membru al grupului de muzică Rad Omen. În 2011 și-a lansat albumul de debut Peace, Love and Freedom. De asemenea, a apărut într-un videoclip muzical cu Afroman, în 2015. Din 2020, cele mai populare melodii ale sale sunt „Dirty Road” și „My Purple Tree And Me”, o colaborare cu artistul indie Shadoe. În plan personal, el este căsătorit cu Cynthia Pett-Dante, cu care are copii.