Peter Paige s-a născut în West Hartford, Connecticut, dar copilăria și-a petrecut-o în 7 state americane diferite, ceea ce l-a ajutat mai târziu să se adapteze ușor la persoane și locuri noi. Singurul lucru constant în viața lui a fost actoria, pasiune pe care și-a descoperit-o devreme, când la 6 ani a fost distribuit în rolul Sperietoarei din spectacolul școlar Vrăjitorul din Oz. Încă de atunci le-a spus părinților că vrea să devină actor. A ales să urmeze Universitatea din Boston, în cadrul căreia a petrecut 12-15 ore pe zi în conservatorul de teatru clasic, în final absolvind cu summa cum laude.Și-a început cariera pe scena de teatru la New York, cu o adaptare bilingvă a spectacolului Tartuffe, iar în Boston a interpretat rolul Snoopy în muzicalul You're A Good Man, Charlie Brown.
Pentru a se întreține, a trecut printr-o serie de slujbe temporare : ospătar, recepționer, funcționar într-o companie de telefoane, și altele care i-au oferit timpul și libertatea necesare prezentării la diverse audiții pentru filme sau spectacole. A lucrat într-o galerie de artă, ceea ce i-a stârnit interesul și dragostea pentru artă. În același timp, a început să scrie el însuși piese de teatru și scenarii. În 1995 s-a mutat în Oregon, unde a lucrat 2 ani în cadrul companiei Equity, astfel fiind descoperit de cel care i-a devenit ulterior manager, și care care i-a îndreptat pașii spre Los Angeles. A început să apară ca invitat în diverse seriale de televiziune și în câteva filme, și să-și pună în scenă propriile piese. În 1999 a câștigat audiția pentru rolul Emmett Honeycutt din serialul Queer As Folk, ceea ce l-a propulsat instantaneu în rândul vedetelor de televiziune.
În 2004 și-a făcut debutul ca regizor cu comedia Say Uncle, iar în 2008 a regizat drama Leaving Barstow, unde a distribuit-o în rol principal pe Michelle Clunie, colega lui de platou din Queer As Folk.