Peter Weir

Peter Weir, unul dintre cei mai celebri regizori australieni, s-a nascut pe 21 august 1944. Dupa ce si-a lasat amprenta asupra Noului Val de cineasti australieni cu filmele sale: "Picnic at Hanging Rock", "The Last Wave" si "Gallipoli, Weir a regizat o serie de productii americane si internationale precum "Witness", "Dead Poets Society", "The Truman Show" si "Master and Commander".

Nascut in Sydney, Austraia, Weir a urmat cursurile facultatii "The Scots", inainte de a studia arta si dreptul la Universitatea din Sydney. Interesul sau pentru film a fost stimulat de intalnirile cu amicii de studiu, incluzandu-i aici pe Phillip Noyce si ceilalti viitori membri ai grupului Ubu Films.

La mijlocul anilor '60, Weir s-a alaturat postului de televiziune ATN-7, unde a lucrat ca asistent de productie la celebrul spectacol de comedie "The Mavis Bramston Show". Tot in aceasta perioada, folosind dotarile postului, a realizat doua scurt metraje experimentale, "Count Vim's Last Exercise" si "The Life and Flight of Reverend Buckshotte"

Australianul a ocupat apoi un post in unitatea de film Commonwealth (CFU), cea ce avea sa devina mai tarziu "Film Australia". Aici a realizat o serie de documentare, incluzand un scurt metraj despre suburbiile din Sydney, "Whatever Happened to Green Valley", in care localnicii erau invitati sa-si filmeze propriile secvente; si un alt scurt metraj "Three Directions In Australian Pop Music", filmat integral in timpul unui concert rock al unor formatii locale ale acelor vremuri, precum Spectrum, The Captain Matchbox Whoopee Band sau Wendy Saddington. A mai regizat si o sectiune a filmului Three To Go (1970) care a castigat un premiu AFI (Australian Film Institute).


Dupa ce a parasit CFU, Weir a realizat primul sau film independent, scurt metrajul "Homesdale" (1971), o comedie neagra ce i-a avut in rolurile principale pe Kate Fitzpatrick si comediantul Grahame Bond, cel ce avea sa devina mai tarziu celebru in emisiunea "The Aunty Jack Show". Homesdale alaturi de celelalte doua scurt metraje ale regizorului au fost recent lansate si pe DVD.

Primul lung metraj al regizorului a fost "The Cars That Ate Paris" (1975), urmat la scurt timp de "Picnic at Hanging Rock" (1975), bazat pe romanul lui Joan Lindsay. Considerat a fi unul dintre pilonii noii generatii de film, asa numita renastere a filmografiei australiene, filmul a fost si pista de lansare pentru celebrul cinematografist Russell Boyd. Picnic at Hanging Rock a fost aclamat de critici si premiat inclusiv de Academia Britanica de Film.

Au urmat productii precum "The Last Wave" (1977) cu Richard Chamberlain in rolul principal, "Gallipoli" (1981) si apogeul inceputului sau de cariera "The Year of Living Dangerously", film ce i-a reunit pe Mel Gibson si Sigourney Weaver intr-un film despre loialitate jurnalistica, idealism, dragoste si ambitie in Indonezia anului 1965.

Primul sau film american, "Witness" (1985), i-a adus lui Weir si prima nominalizare la Oscar la categoria regie. A fost primul de filmele regizorului ce aveau sa fie nominalizate si in anii urmatori. A urmat mult mai putin comercialul "The Mosquito Coast" (1986), o adaptare a cartii lui Paul Theroux a carei actiune era plasat in America Centrala. Ambele filme l-au avut in rolul principal pe Harrison Ford, care a reusit sa iasa din tiparul rolurilor de fictiune precum cele din "Star Wars" sau "Indiana Jones", si sa arate o deosebita polivalenta. Pentru rolul sau din "The Witness", Ford a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun actor intr-un rol principal.

A urmat "Dead Poets Society" (1989), de asemenea multiplu nominalizat la Oscar, inclusiv la categoria film si regie, care a fost si pista de lansare a unor actori precum Ethan Hawke si Robert Seand Leonard. Chiar si azi, filmul e considerat cel mai mare succes al regizorului pentru audienta de larg consum.

Dupa comedia romantica din 1990, "Green Card", si drama din 1993, "Fearless", Weir a revenit in 1998 cu dulce-amaruia satira "The Truman Show", despre o viata complet controlata de media, productie ce avea sa fie sursa de inspiratie pentru viitorul reality show "Survivor".

The Truman Show a fost un mare succes, atat la box office, cat si in cronicile criticilor. Filmul a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun scenariu original, cel mai bun actor intr-un rol secundar (Ed Harris) si cel mai bun regizor. Filmul a fost o mare sansa pentru comediantul Jim Carrey de a-si demonstra calitatile si intr-un rol serios.

In 2003, Peter Weir a realizat "Master and Commander: The Far Side of the World", o adaptare a cartii lui Patrick O'Brian. Filmul a fost un blockbuster de aventura plasat in perioada razboaielor napoleoniene. Desi a castigat 2 premii Oscar si a primit alte 8 nominalizari (inclusiv film si regie), filmul a avut un succes moderat la box office, incasand doar 93 de milioane in America de Nord. Filmul s-a descurcat mult mai bine insa peste ocean, unde a obtinut incasari de 114 milioane de dolari.

Desi filmele lui Peter Weir au subiecte extrem de variate, atat ca subiect, cat si ca locatie, toate sunt intr-un fel sau altul legate de interesele tematice ale regizorului, acelea de a explora reactiile si comportamentul unor personaje ce se regasesc in situatii neobisnuite.

In pofida succesului sau si a celebritatii castigate, Weir a pastrat o stransa legatura cu orasul sau natal, intorcandu-se adesea in Green Valley, locul in care a fost realizat primul sau documentar CFU.