Petre Sava Baleanu

Un tânăr originar din Văliug l-a redescoperit și a început chiar o campanie de informare despre regizorul Petre Sava Băleanu. Iată pe scurt biografia pe care tânărul Ulici a reușit să o realizeze:  Coleg de generație cu Lucian Giurchescu și Horea Popescu, a fost mai întâi regizor la teatrul radiofonic după absolvire (1953), unde a început prin a înregistra Macbeth cu Emil Botta. În 1956, a făcut parte din nucleul primilor chemați să organizeze instituția abia născută a Televiziunii române, fiind curând numit șeful regizorilor și al emisiunilor culturale. A coloborat astfel cu tinerii Lucian Pintilie, David Esrig, Letiția Popa, Cornel Todea. A creat spectacole de teatru memorabile și, odată cu ele, un nou limbaj: Doisprezece oameni furioși de Reginald Rose (1965), Inspectorul de poliție de Priestley, Cea mai tare de Strindberg, Mutter Courage de Brecht, o minunată versiune a Pescărușului de Cehov (1974), Troienele de Euripide-Sartre (spectacol de un modernism foarte actual, viu discutat și disputat). A avut o slăbiciune pentru Ibsen, dar s-a retras din viață înainte de a încheia ciclul început cu Rața sălbatică (debutul în televiziune al Valeriei Seciu, actriță cu care avea să filmeze de mai multe ori), Micul Eyolf și John Gabriel Borkman, cu piesa tradusă și adaptată de el însuși, Când noi, cei morți, vom învia. Cel care, în 1968, reușise în Televiziune crearea unui colectiv care să se ocupe numai de teatru, dând libertate regizorilor să se exprime, cel care „a dat identitate și anvergură teatrului pentru micul ecran”, nu a putut să suporte, începând cu anii ’70, presiunile de natură ideologică, căci, spune autorul volumului, Petre Sava Băleanu „nu era un luptător. Era un cavaler al spiritului. Lucid și pasionat în împlinirea unui ideal”.  A murit la nici 50 de ani, pe 19 Noiembrie 1976, dezgustat și singur.