Petre Țuțea

Petre Țuțea a fost un eseist, filosof, economist și om politic român. Născut în familia unui preot, a studiat la Liceul „Neagoe Basarab” din Câmpulung-Muscel și la Liceul „George Barițiu” din Cluj. A urmat Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj, ajungând doctor în Drept administrativ, „Magna cum laude” (1929).

În anul 1932, fondează revista „Stânga: linia generală a vremii”, unde semnează cu pseudonimul Petre Boteanu. La ziar colaborează Sorin Pavel și Petre Pandrea, autorii Manifestului Crinului Alb („Gândirea”, VIII, nr. 8-9, 1928), precum și Traian Herseni, Petru Comarnescu, Mihai D. Ralea. În 1933 este referent în Ministerul Comerțului și Industriei, instituție care în 1936 își va schimba numele. Între anii 1933-1934 a fost atașat la Legația Economică Română din Berlin, unde se întâlnește cu Nae Ionescu.

În 1935 a publicat Manifestul revoluției naționale, împreună cu Sorin Pavel, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tatu și Petre Ercuță. Între anii 1936-1939 a fost șef de secție în Ministerul Economiei Naționale, Biroul de publicații economice și propagandă. În 1940 a fost șef de secție în Ministerul Comerțului Exterior. Colaborează la diverse publicații, în special la „Cuvântul”, condus de Nae Ionescu, unde publică articole de economie politică. Printre ceilalți colaboratori ai ziarului se aflau Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr, Gheorghe Racoveanu, Mircea Vulcănescu și mulți alți intelectuali ce făceau parte din generația anilor 1930. Între 1940-1944 a fost șef de secție în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost director de studii în Ministerul Economiei Naționale.

Este arestat de către autoritățile comuniste impuse de sovietici și anchetat fără condamnare timp de 5 ani (1948-1953), apoi este arestat din nou pe 22 decembrie 1956 sub acuzația de uneltire contra ordinii sociale. Este condamnat la 10 ani închisoare în 1957, apoi i se intentează un nou proces în 1959 și este condamnat la 18 ani muncă silnică, din care a executat 8 ani (1956-1964) în diverse penitenciare, mai ales la Aiud.

După ce a fost eliberat în timpul amnistiei din 1964, cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor din închisoare, Țuțea s-a aflat sub observația permanentă a securității comuniste. Numeroasele descinderi la locuința sa modestă au dus la confiscarea a numeroase manuscrise, studii și materiale, printre care o copie a proiectului Prometeu. Către sfârșitul vieții a început o Antropologie creștină concepută schematic în șase capitole: 1. Problemele sau Cartea întrebărilor; 2 . Sistemele sau Cartea întregurilor logice, autonom-matematice, paralele cu întregurile ontice; 3. Stilurile sau Cartea unităților cultural-istorice și a modalităților estetice ale artelor, sau Omul estetic; 4. Științele, sau Disciplinele spiritului omenesc; 6. Dogmele sau Situarea spiritului în imperiul certitudinii.

Petre Țuțea a fost supranumit un Socrate român datorită preocupărilor filosofice și rolului educativ pe care l-a asumat prin exemplul său personal în orice circumstanțe, chiar și în închisoare. Din cauza persecuției a publicat foarte puțin înainte de 1989, însă imediat după prăbușirea regimului comunist scrierile și interviurile sale au început să fie difuzate prin toate mediile.