Biografie

Priyanka Chopra ( născuta la 18 iulie 1982 in Jamshedpur, Jharkand, India) este o actrita indiana și fosta Miss World. Înainte de a începe cariera în calitate, ea a lucrat ca model și a câștigat faima după ce a câștigat titlul de Miss World în anul 2000.

Miss World 2000

În copilărie, Chopra a trăit peste tot în lume împrună cu părinții ei, ambii medicii în armata indiană. Educația ei și interesul pentru teatru și concursuri de frumusețe – precum și pentru inginerie și psihologie – a făcut-o pe Chopra să intre în cele din urmă în concursul Miss World, luând acasă coroana când avea doar 18 ani.

Bollywood

După un debut actoricesc de succes moderat, Chopra a devenit cunoscută la Bollywood ca actriță profitabilă în rol principal – deși nu i s-au oferit neapărat roluri de profunzime.

Datorită pregătirii ei de model, rolurile lui Chopra au inclus peponderent multe zâmbete, ținute frumoase și dans.

Ulterior, ea a șocat publicul și criticii cu o performanță senzuală și sinistră în rol de șefă abuzivă sexual în filmul „Aitraaz” din 2004. Cu „Don” (2006), Chopra a devenit starul tenace de acțiune pe care îl joacă atât în filmul biografic „Mary Kom” și acum în „Quantico”, serial pe care ea îl descrie ca fiind „Jason Bourne combinat cu Homeland și cu Anatomia lui Grey”.

În 2008, Chopra a dat o mare lovitură cu „Fashion”, povestea unei fete simple, din clasa de mijloc, care devine cel mai formidabil supermodel din Mumbai. Interpretarea ei dinamică de la nou-venita naivă la diva incontrolabilă a câștigat aproape fiecare premiu din Bollywood pentru actorie.

Cam în aceeași perioadă, filmele mainstream de la Bollywood au suferit o schimbare remarcabilă: au început să se concentreze asupra femeilor puternice.

„În filmele indiene, a avut loc o schimbare uriașă, iar eu sunt foarte fericită să ajut la producerea aceastei schimbări. Am jucat roluri care sunt foarte puternice”, spune Chopra.

Ea a interpretat unele dintre cele mai bune și cele mai aclamate roluri ale ei în „Barfi!” (2013), jucând o fată autistă care se îndrăgostește de un surdo-mut cu probleme de comportament. În ciuda premisei dificile, muzica filmului și decorurile au fermecat publicul – la fel cum a făcut interpretarea emoțională a lui Chopra. Cel mai recent, ea a jucat rolul fiicei lui Anil Kapoor (din „Vagabondul milionar”), în drama de familie disfuncțională „Dil Dhadakne Do”.

„Îmi place să joc roluri care prezintă femeile într-o lumină puternică”, spune Chopra. „Nu-mi place să fiu capricioasă, cel puțin – asta nu e personalitatea mea. Ca și în „Dil Dhadakne Do”, e feminină, dar era o fată puternică, care ar putea sta pe propriile picioare”.

Chopra speră că personajul ei din „Quantico”, Alex Parrish, va fi la fel de puternică astfel încât să se alăture altor figuri feminine iconice de televiziune, precum Carrie din „Homeland”, Olivia Pope din „Scandal” și Meredith Grey din „Anatomia lui Grey”. Poate deloc surprinzător, unii critici compară deja serialul ei cu cele produse de Shonda Rhimes.

Chopra este fericită să facă parte din gașca de fete, declarând că televiziunea americană este în prezent în „faza de aur”.

Muzică

Nu ar fi corect să nu amintim și de scurta, dar uimitoarea (și memorabila) carieră muzicală al lui Chopra, care include hiturile „In My City” cu will.i.am și „Exotic ft. Pitbull”.

Activism

Chopra a scris, de asemenea, rubrici de opinie pentru The Hindustan Times, Times of India, The Guardian și The New York Times, pe teme variind de la globalism și educație la activismul social și politic al femeilor.

În plus, ea lucrează cu UNICEF și Girl Rising, o organizatie dedicată educării fetelor din întreaga lume.

Diversitatea, de asemenea, este o cauză iubită de Chopra – și una pe care este fericită să o promoveze în noul ei serial. „Singurul lucru pe care am fost sigură dacă fac vreodată ceva în Occident, este că am vrut ca rolul meu să fie ambiguu etnic – genul de rol pe care l-aș juca și în India”, spune Chopra. „Sunt foarte fericită că ABC este atât de evoluat în ceea ce privește diversitatea... Le place să prezinte roluri de femei puternice, iar eu sunt fericită să fac parte din aceasta”.