Biografie

Richard Chamberlain (n. 31 martie 1934, Los Angeles) este un actor și cântăreț american. Richard Chamberlain a început să fie atras de teatru la terminarea studiilor de artă, dar această preocupare a fost întreruptă de Războiul din Coreea. În anul 1956 este recrutat ca soldat, iar după doi se reîntoarce ca sergent în SUA. După întoarcerea din război este preocupat cu pictura și studiază pentru a deveni actor și cântăreț. După o serie de roluri mai mici în câteva filme seriale, primește în anul 1961 rolul Dr. Kildare. În același timp are o carieră scurtă ca și cântăreț cu hiturile mai cunoscute Theme From Dr. Kildare (Three Stars Will Shine Tonight) și All I Have To Do Is Dream, ca și șlagărul formației Carpenters (They Long To Be) Close To You. La vârsta de 33 de ani studiază ca actor în Marea Britanie, unde va juca roluri de teatru ca Hamlet. Sub regia lui Ken Russell va juca în filmul Ceaicovski (Nebunie și Geniu), iar sub regia lui Richard Lester, va juca în 1973, în - Cei trei mușchetari. La reîntoarcere în SUA va juca teatru pe Broadway. În anul 1974 va juca în filmele - Infernul în flăcări și Contele de Monte Cristo, ca în anul 1980 să aibă rolul principal în filmul Shogun și în 1983 rolul episcopului din Pasărea spin, răsplătit cu un Glob de Aur.

Actorul a fost recompensat cu o stea pentru activitatea din televiziune, situată în partea de sud, aria 7000, pe Bulevardul Walk of Fame din Hollywood.