Comicul Richard Pryor s-a nascut la 1 decembrie 1940, in Peoria, Illinois, SUA. A fost crescut de bunica lui, deoarece mama lui pe nume Gertrude Thomas, era o femeie de moravuri usoare si nu avea timp de cresterea acestuia. Tatal sau, LeRoy "Buck Carter" Pryor era barman si fost pugilist.
Dupa ce mama l-a abandonat pe cand avea 10 ani, a ramas tot in grija bunicii, Marie Carter, care era o femeie foarte stricta, ce il pedepsea pentru excentricitatile sale. La varsta de 14 ani Pryor a fost exmatriculat de la scoala. Prima sa performanta profesionala a avut-o cand a cantat la tobe intr-un club de noapte.
Intre 1958-1960 el se afla in armata SUA, dar si-a petrecut apropate intreg stagiul in inchisoare, deoarece in timp ce se afla in Germania, se pare ca a injunghiat un soldat german (soldatul nu a murit) care facuse niste afirmatii rasiste.
Dupa intoarcerea acasa, Pryor s-a casatorit Patricia Price si au avut un copil, Richard Jr. Divorteaza de Patricia Price. Isi gaseste de lucru ca si comic in cluburi de afro-americani in St. Louis si Pittsburgh.
In 1963 Pryor se muta la New York, unde il gasim in mod regulat in cluburi frecventate de artisti si interpreti ca Bob Dylan sau Woody Allen. Intr-una din primele sale nopti, a deschis seara pentru cantaretul si pianistul Nina Simone la New York’s Village Gate. Simone isi aminteste despre anxietatea de performanta a lui Pryor.
A debutat la televiziune in show-ul „On Broadway Tonight” urmat de show-urile „The Merv Griffin Show” si „Ed Sullivan Show”.
Se casatoreste cu Shelly Bonus. Au avut impreuna o fiica pe nume Elizabeth Ann. In 1969 divorteaza de Shelly. El a obtinut recenzii pozitive pentru rolul sau secundar din filmul biografic „Lady Sings Blues”, in rolul principal fiind Diana Ross.
In 1973 este nominalizat la Emmy Award pentru realizari deosebite pentru Outstanding Writing Achievement in Comedy si pentru activitatea sa din „The Lily Tomlin Show”. Pryor a castigat premiul Emmy pentru cel mai bun scenariu de comedie. Pryor, de asemenea, a scris si show-uri, cum ar fi: „The Flip Wilson Show” și „Sanford and Son”, in care a jucat si Redd Foxx.
Continuând să se dezvolte profesional, Pryor a lucrat cu Mel Brooks pe scenariul din „Blazin' Saddles”. Pryor trebuia sa joace rolul principal a lui Bart, dar producatorii nu l-au ales, Mel Brooks alegandu-l pe Cleavon Little pentru acest rol. Fanii de comedie din toate mediile au fost captivati de comedia lui Pryor, care era bazata pe umor, nu doar glume simple.
Pana la sfarsitul anilor 1970, Pryor a avut o cariera infloritoare ca actor. A jucat in „Silver Streak”, cu Gene Wilder și Jill Clayburgh.
In 1977 Pryor joaca alaturi de Beau Bridges și Pam Grier in popularul film „Greased Lightning”. Tot in acest an se casatoreste cu actrita Deboragh McGuire, fiind a treia sotie. S-au separat dupa un timp foarte scurt, dupa care au divortat in 1979.
Din 1978 a inceput sa aiba probleme de sanatate, avand primul atac de inima si a fost diagnosticat cu scleroza multipla, o boala care afecteaza sistemul nervos central. Dupa aceasta criza de sanatate, Pryor si-a reinceput activitatea si a fost considerat de mulți critici a fi cel mai bun in ceea ce facea.
Pryor a facut din nou echipa cu Gene Wilder in comedia „Crazy”, regizata de Sidney Poitier. Filmul a avut un mare succes, castigand mai mult de 100 milioane dolari.
In 1981 se casatoreste pentru a patra oara, cu Jennifer Lee, dar cuplul a divortat in anul urmator. Tot in acest an castiga premiul Grammy pentru comedia „Rev Du Rit”.
Anul urmator mai castiga un premiu Grammy si pentru „Live on the Sunset Strip”. De asemenea, el a jucat in mai multe filme, printre care „Some Kind of Hero” si „Toy”. Pryor a semnat un contract pentru o perioada de cinci ani cu Columbia Pictures pentru suma de 40 de milioane de dolari.
El ia parte la un alt proiect important din aceasta epoca, „Jo Jo Dancer, Your Life Is Calling”. Un film autobiografic, in care si-a jucat rolul de comic stand-up. In aceasta perioada, Pryor a fost pentru scurt timp casatorit cu actrita Flynn BeLaine. Joaca intr-o stare critica de sanatate in filmul „See No Evil”.
In 1989 joaca alaturi de Gene Wilder in „Hear No Evil”. Tot in acest an apare in „Harlem Night”, un film de comedie-drama alaturi de Eddie Murphy si Redd Foxx. Din 1990 Pryor nu mai poate merge, se deplaseaza cu ajutorul unui scaun cu rotile.
Apare in anul 1997 in scaunul cu rotile in ultimul sau film, „David Lynch’s Lost Highway”, jucand intr-un rol mic, ca manager al unui garaj auto de reparatii. In 1998 Pryor castiga „Premiul Mark Twain” pentru umor american.
In anul 2000 apare intr-un episod din „The Norm Show”, intitulat „Norm vs. The Boxer”. A jucat in rolul unui barbat in varsta, intr-un scaun cu rotile, care a pierdut drepturile de la domiciliu si cele de asistenta sociala.
In 2001 s-a recasatorit cu Jennifer Lee, care a devenit si managerul sau. Apare un documentar de televiziune care descrie viata si cariera lui Pryor.
Mai apare un documentar, in anul 2003, „Richard Pryor - I Ain’t Dead Yet !” ce consta in imagini din arhiva din spectacolele sale si marturii ale colegilor sai comedianti, cum ar fi: Chris Rock, Dave Chappelle sau Wanda Sykes.
La sfarsitul anului 2004, sora lui Pryor spunea ca actorul si-a pierdut vocea, ca urmare a sclerozei, dar afirmatia a fost dezmintita de sotia sa in ianuarie 2005. Tot in 2004, Pryor a fost votat pe locul 1 in lista Comedy Central’s a celor mai mari 100 stand-uperi din toate timpurile.
Pe 10 decembrie 2005, la cateva zile dupa ziua sa, Pryor moare in urma unui atac de cord in Encino, California. A fost transportat la un spital local dupa incercarile esuate ale sotiei de a-l resuscita. A fost declarat mort la 7.58 dimineata.
I se acorda in anul 2006, post-mortem, un premiu Grammy pentru intrega sa cariera.
Comic, actor, scriitor, Richard Pryor a fost un actor de comedie revolutionara, afro-american care a devenit unul dintre animatorii de top din anii '70 și '80.
Are o stea pentru film, în partea de sud, aria 6400, pe Bulevardul Walk of Fame din Hollywood.
