Richard Todd a fost actor de teatru și film, de origine irlandeză, care s-a născut la data de 11.06.1919, în Dublin, și care a decedat la data de 03.12.2009. Și-a început cariera pe o scenă din Londra și a continuat luptând în Al Doilea Război Mondial, fiind căpitan în Regimentul de parașutism, ca ofițer britanic în ziua invaziei din Normandia Experiența lui s-a regăsit în1962, în filmul The Longest Day / Ziua cea mai lungă, în care a jucat rolul Maj. Howard. După război, Todd și-a făcut debutul în filmul For Them That Trespass -1949 și a fost nominalizat la Premiul Oscar, la categoria Cel mai bun actor pentru rolul Lachlan din filmul-adaptare The Hasty Heart -1949.
Timp de câțiva ani, Todd a fost cel mai mare actor britanic la box office. Alte filme notabile din cariera lui sunt: Stage Fright -1950, The Venetian Bird -1952, A Man Called Peter -1955, The Dam Busters -1955, The Virgin Queen -1955, cu Bette Davis; Saint Joan -1957, regizat de Otto Preminger și The Yangtse Incident -1957, Subterfuge -1968. A mai apărut în trei filme ale Corporației Disney: The Story of Robin Hood and His Merrie Men -1952, The Sword and the Rose -1953, Rob Roy, the Highland Rogue -1953 și a fost denumit Legenda Disney în 2002. Todd a fost prima alegere a lui Ian Fleming să joace rolul James Bond în Dr. No -1962, dar o problemă de sănătate a actorului a făcut să fie înlocuit cu Sean Connery. În anii 1960 cariera sa în filmul american intră în declin, de aceea și-a continuat cariera jucând în filme britanice. În anii 1980 vocea sa distinctă s-a remarcat ca narator al seriei Wings Over the World, un spectacol despre istoria aviației în cadrul emisiunii de televiziune Arts & Entertainment. Todd a continuat să joace la televiziune și în anii 1990. A primit ca ofițer Order of the British Empire în 1993.
În planul vieții private, Todd a fost căsătorit și divorțat de două ori și a avut cinci copii. Doi dintre fiii săi s-au sinucis: Peter (1952-2005) și Seamus (1977-1997). Todd a murit la vârsta de 90 de ani de cancer, în Lincolnshire, Marea Britanie și a fost înmormântat alături de fiii săi, în St. Guthlac's Churchyard, Little Ponton, Lincolnshire, England.